Primarul unei comune ce se află la 12 de kilometri de Cluj-Napoca lansează o ofertă atractivă pentru tineri: parcele gratuite de 900-1.100 mp pentru construirea unei case cu grădină.
„Ne dorim să populăm comuna cu tineri clujeni serioși. Acum am rămas puțin peste 1000 de persoane, cele mai multe în vârstă. Ne-am gândit să punem la dispoziţie 12 din 17 ha, pe o fostă păşune.
Celor care vor să se stabilească aici le oferim parcele între 9 și 11 ari, loc suficient pentru o casă cu curte și grădină. Încercăm să le oferim pe restul de 5 ha și un parc de joacă pentru copii”, de-a declarat primarul comunei Aiton, Nicolae Făgădar.
”Țin să precizez, pentru că deja ne-au asaltat tinerii pentru amănunte suplimentare, că deocamdată este doar o inițiativă de-a noastră. Zona este în extravilan. Până nu o vom trece în intravilan nu putem avansa criterii de obținere a parcelelor sau alte amănunte.
Așteptăm să iasă noul PUG al comunei, în toamna aceasta, pentru ca de la anul, undeva în primăvară, să putem discuta concret propunerea noastră și să stabilim criteriile pentru tineri”, a mai declarat primarul pentru BUZZNEWS.
În Aiton se poate ajunge din cartierul Gheorgheni, prin Borhanci şi sat Gheorghieni. Avantajul stabilirii în comuna situată la circa 15 km de Cluj-Napoca ar fi lipsa traficului intens, specific zonei Florești. Comuna Aiton cuprinde satul Aiton și satul Rediu.
da, va da primarul psd-ist teren gratis, doar trebuie sa va prezentati in primavara cu dovada ca ati votat cu cine trebuie la prezidentiale :)))) cat de naivi puteti fi? a inceput campania electorala, e trist sa puneti botul la gargara ieftina.
mai georgian, unde vezi tu psd in stire si ce dovezi ai tu in cap? de ce arunci cacat in ventilator? cand mama dracului ai prezentat tu vreo dovada ca ai votat cu cineva anume? vorbesti numa asa sa mai imprastii ceva venin.
ce aberatii poti sustine!
pai cauta, papagalule, si vezi din ce partid face parte fanfaronul primar din Aiton. Daca chiar crezi ca-i o coincidenta ca a venit cu ideea asta populista chiar cand a inceput campania electorala inseamna ca nu stii pe ce lume traiesti.
chestia cu papagalul e monolog, inteleg. ti-au crescut pe spate pene? ce ai ma cu partidul? candideaza primarul la ceva? el vrea populatie mai multa acolo ca-i moare comuna. nu incaseaza taxe, impozite, nu se dezvolta nimic fara tineri. e interesul comunitatii in joc, nu are legatura cu prezidentialele. si oricum, daca se concesioneaza terenuri, nu va fi acum, ci anul viitor. tu chiar esti praf, regret!
m-am lamurit, ori esti postac ori ai 16 ani ori esti complet retardat.
n-o sa se concesioneze nimic, e doar gargara electorala, asta era ideea.
mai aveti teren