• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Tineri CALIFICAȚI PROFESIONAL prin programul YouthBuild Cluj

Tineri CALIFICAȚI PROFESIONAL prin programul YouthBuild Cluj

Publicat: 11 mai, 2017 06:47

Actualizat: 23 martie, 2022 05:11

Tineri clujeni fără loc de muncă și care nu urmau cursurile niciunei instituții de învățământ au dobândit o calificare profesională recunoscută pe piața muncii, prin programul YouthBuild Cluj desfășurat de asociația Habitat pentru Umanitate.

Cursurile de calificare au fost completate de lecții de limba engleză; tinerii au participat de asemenea la activități nonformale prin care să deprindă abilități de relaționare și muncă în echipă, utile în orice domeniu de activitate. Ei au mai desfășurat activități în serviciul comunității și o parte dintre ei și-au obținut prin program carnetul de conducere.

Persoanele eligibile pentru programul YouthBuild Cluj trebuie să aibă între 16 și 35 de ani, să nu aibă un loc de muncă și să nu fie înscrise într-o altă formă de învățământ sau training. Majoritatea provin din Cluj-Napoca și din împrejurimi, fiind tineri care au fost nevoiți să renunțe la școală pentru a se putea susține pe ei și familiile lor. „Acești tineri sunt muncitori, însă provin din medii defavorizate, în care e greu să ai resursele necesare pentru a-ți finaliza studiile sau să ai acces la un loc de muncă decent. Prin programul YouthBuild, le-am oferit o metodă accesibilă de a învăța o meserie și a câștiga o diplomă recunoscută de angajatori”, spune Alexandre Combes, coordonatorul programului din partea Habitat pentru Umanitate.

Din cei 26 de absolvenți ai promoției curente, 13 au dobândit o calificare în manichiură-pedichiură, 10 în frizerie și 3 au făcut școala de șoferi categoria C+CE (tir plus remorcă). Tinerii cu cele mai bune rezultate la cursuri și cu o nevoie mai mare de mobilitate au primit un bonus: oportunitatea de a face școala de șoferi pentru categoria B, ceea ce le va crește șansele de angajare. „Pentru a putea să își susțină familiile în timpul cursului, tinerii beneficiază de o bursă de participare condiționată de prezență și de un bonus lunar dacă demonstrează calități deosebite”, explică Alexandre Combes.

Printre tinerii absolvenți ai YouthBuild se numără și Ancuța, o tânără de 20 de ani care a urmat cursuri de manichiură-pedichiură. Ea a participat de luni până joi la cursul de calificare împreună cu grupul ei, iar vineri la activitățile nonformale și orele de engleză împreună cu întreaga echipă. „La început mi-a fost mai greu să comunic cu ceilalți, dar trainerul a știut cum să ne ia și să ne explice lucrurile. În acest fel am reușit să învățăm, să comunicăm unii cu alții despre educația noastră și despre ce vrem să facem”, spune Ancuța. „Este greu să găsești persoane care investesc în asemenea lucruri. Aș vrea să vadă în noi rodul muncii lor și să fie mulțumiți”, încheie ea.

YouthBuild Cluj este rezultatul colaborării între asociația Habitat pentru Umanitate și alte șase organizații care contribuie pentru a construi un program divers și incluziv, în funcție de specificul fiecăreia. Programul este dezvoltat pentru tinerii care trăiesc în condiții modeste și au nevoie de o cale spre un loc de muncă, de dezvoltarea spiritului antreprenorial, și de oportunitatea de a duce o viață care să le aducă bunăstare atât lor, cât și familiilor și celor din jur.

Promoția YouthBuild 2016-2017 a fost coordonată de Habitat pentru Umanitate și realizată datorită implicării asociațiilor Thesaurus, Go Free și Magic People. YouthBuild a beneficiat de sprijinul proiectului Pata-Cluj, al fundației Autonom, al companiilor Sykes și VE Interactive, dar și al școlii de șoferi Rodna.

Programele YouthBuild International, implementate în peste 15 țări din lume, deschid căi spre educaţie, locuri de muncă, antreprenoriat sau alte oportunităţi care conduc tinerii la o viaţă productivă şi implicare civică. Ele facilitează un spaţiu în care tinerii îşi pot găsi şi canaliza potenţialul pentru a-şi reconstrui comunitatea şi propriile vieţi. Astfel, tinerii rup cercul sărăciei şi fac un angajament pentru muncă, educaţie, familie şi comunitate.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate

Prim-vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a declarat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul Chiș că ...

Augustin Feneșan: România, pregătiri discrete în caz de război

Un proiect de ordin ANPC aflat în dezbatere publică prevede pentru comercianți obligația de a ...

ANPC vrea etichete cu prețul de achiziție și prețul final! Augustin Feneșan: „O invenție pur românească”

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)

Apare un control total al statului asupra activității economice a contribuabilului, spune vicepreședintele IMM România ...

Ești patron? ANAF va ști totul despre finanțele tale datorită raportărilor SAF-T

ANAF a început să verifice sumele de bani transferate între rude și anunță că vor ...

ANAF verifica banii care sunt transferați între rude – ce urmărește?

Vicepreședintele IMM România, Dan Mureșan, apreciază că cutremurul geopolitic global va afecta și România. „Puneți-vă ...

Puneți-vă centurile: Cutremurul geopolitic global va afecta și România

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a prezentat stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește ...

Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
Success message!
Warning message!
Error message!