• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Toadere, preotul de la Oncologie ucis în Florești, învățase de la bolnavi să se bucure de fiecare clipă

Toadere, preotul de la Oncologie ucis în Florești, învățase de la bolnavi să se bucure de fiecare clipă

Publicat: 9 noiembrie, 2011 07:48

Actualizat: 23 martie, 2022 07:21

Dumitru Toadere, preotul accidentat mortal marți seară în Florești alături de soția sa, a slujit Biserica timp de 38 de ani. Primii 18 ani a fost preot în Parhia Muntele Rece, situată în Munții Apuseni, unde atât părintele cât și oamenii erau nevoiți să parcurcă și 10 kilometri pentru a se întâlni unii cu alții, la slujbe, înmormântări și botezuri.“Aceste praguri, oarecum fizice, au condus la consolidarea comunitații, astfel încât după închegarea parohiei ca urmare a implicării mele atât în viața religioasă cât și în cea cultura-sociala a satului, in anul 1982, in timp ce regimul comunist darâma biserici noi construiam”, își amintea Dumitru Toadere într-un interviu acordat revistei arova.es.Având patru copii care trebuiau să meargă la școală, familia Toadere s-a mutat la Cluj. Dumitru Toadere a devenit preot misionar la 9 spitale din oraș, iar în cele din urmă a rămas la Institutul de Oncologie „Ion Chiricuță”.Făcând comparația între munca de preot paroh și cea de preot misionar, la prima vedere nu ar fi mari diferențe, pentru că în ambele situații se lucrează cu oamenii, însă în parohie ai contact cu aceeași oameni, participând atât la bucuriile cât și la necazurile lor, pe când în calitate de preot misionar ai mereu alți credincioși și în general participi mai mult la necazurile lor.În cazul meu fiind vorba de oameni bolnavi, vrând-nevrând, o parte din necazurile lor le iei asupra ta. Însă așa înveți să te bucuri de fiecare moment de viață, începi să dai valoare lucrurilor mărunte, pe care poate altfel le ignorai”, spunea preotul Toadere.În anul 1997, preotul Dumitru Toadere a terminat și a doua biserică paraclis cu hramul „Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie izvorâtorul de Mir”, biserică deschisă mai mult de 12 ore pe zi, în care se slujește Sfânta Liturghie zilnic, în fiecare seară slujba Vecerniei, o dată pe săptămână taina Sfantului Maslu.“Toate acestea pentru a ușura legătura credincioșilor cu Dumnezeu, pentru ca bolnavii să fie spovediți și împărtășiți înainte de operații și pentru a putea mulțumi neîncetat lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne dă în toate zilele vieții noastre”, spunea preotul care alina suferința semenilor noștri bolnavi, Dumitru Toadere.Unul dintre fii lui Dumitru Toadere, Daniel, este preot paroh al Parohiei Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Valencia.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2025
Comunicat de presă – „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“
29 septembrie, 2025
ANUNȚ LANSARE PROIECT ”Digitalizarea Asociației Banca pentru Alimente Maramureș”
23 septembrie, 2025
Cum arată noul sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – un reper pentru România
9 septembrie, 2025
Recunoaștere regională pentru Aeroportul din Cluj-Napoca
2 septembrie, 2025
Căminul Cultural din Baciu se redeschide după lucrări de eficientizarea energetică

Un inel din aur nu este doar o bijuterie, ci o declarație de stil, o ...

Inelele din aur – cui i se potrivesc și cum transformă orice ținută?

În universul dinamic al activităților outdoor, alegerea echipamentului potrivit poate face diferența între o experiență ...

De ce materialul și tehnologia contează cu adevărat în jachetele sport de damă? Iată ce le face speciale!

Opera Română din Cluj a oferit un moment magic la Aeroportul Internațional din Cluj cu ...

Ce surpriză le-a oferit Aeroportul Cluj celor din terminalul plecări când a sărbătorit pasagerul cu numărul 3 milioane

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte la IMM România, a menționat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul ...

Investiții în industria de apărare în România, oportunități pentru mediul de afaceri

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte IMM România, subliniază într-o emisiune la BuzzNews.ro că într-un moment în ...

Industria imobiliară în Cluj: câțiva jucători mari fac legea

Decizia de a reduce numărul muncitorilor străini din România are un impact negativ asupra IMM-urilor ...

Reducerea angajaților străini în România – Impactul asupra IMM-urilor

Klausenburg Broker de Asigurare a organizat cea de-a doua ediție a Conferinței de Vânzări, un ...

Conferința de vânzări Klausenburg Broker de Asigurare, Ediția a II-a

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul ...

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul
Success message!
Warning message!
Error message!