• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Tőkés László îi arde o PALMĂ MORALĂ lui Kelemen Hunor și UDMR

Tőkés László îi arde o PALMĂ MORALĂ lui Kelemen Hunor și UDMR

Publicat: 13 noiembrie, 2014 11:40
Actualizat: 23 martie, 2022 05:33

Tőkés László îi arde o PALMĂ MORALĂ lui Kelemen Hunor și UDMR,  arătând că ”partidul socialist maghiar” din Transilvania, adică UDMR-ul, ar da un ajutor substanţial la revenirea în România a „epocii vechi” al național-comunismului. Tőkés László spune ca kelemen Hunor în timp ce îl dezaprobă pe Klaus Johannis, are numai cuvinte de laudă la adresa lui Victor Ponta şi a partidului socialist al acestuia. „Face asta în ciuda atașamentului față de Partidul Popular European și de valorilor europene, în ciuda fotomontajelor publicitare electorale (în carea strânge mâna cu premierul Orban Viktor), în timp ce Joseph Daul, preşedintele PPE face apel la Bucureşti pentru sprijinirea lui Klaus Johannis”.

altera
Laszlo Tokes
Redăm integral DECLARAŢIA lui Tőkés László cu privire la alegerile prezidenţiale:

„Comemorăm astăzi în Parlamentul European a douăzeci şi cincea aniversare a demolării zidului de la Berlin. Cu prilejul acestei aniversări, preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz  –printre altele – declara, că „în Europa au apărut extremiştii, care vor să ridice ziduri noi pe continent”.

Adevărul în schimb este că ne ameninţă nu atât de mult pericolul „noilor ziduri”, ci faptul că „vechile ziduri” n-au căzut odată cu zidul de la Berlin, încă dăinuie pe continentul nostru. Preşedintele socialist al Parlamentului European ar trebui să fie îngrijorat mai degrabă de faptul – spre exemplu – că în România, la douăzeci şi cinci de ani de la căderea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, propriii lui tovarăşi, postcomuniştii conduşi de Victor Ponta fac eforturi disperate pentru resuscitarea comunismului naţionalist defunct, şi prin acapararea scaunului de șef de vor concentrarea totală a puterii.

Demonstraţiile antiguvernamentale recente de la Cluj, Timişoara şi Bucureşti dovedesc cât se poate de clar că susţinătorii democraţiei din România s-au săturat de regimul contrarevoluţionar Ponta.  La a douăzeci şi cincea aniversare a revoluţiei române din 1989 au exprimat deasemenea că „Transilvania nu-l vrea pe Ponta”.

În atmosfera încinsă al campaniei electorale, unul din conducătorii partidului maghiar din coaliţia guvernamentală de la Bucureşti a ajuns să afirme, că „după era Băsescu în România va începe o epocă nouă” (sic !). Faţă de această afirmaţie, harta electorală a ţării ne arată exact inversul. În prima etapă a alegerilor prezidenţiale, „Ardealul a devenit albastru – aici ieșind învingător Klaus Iohannis –, regatul vechi rămânând roşu, iar această seceră roşie împrejmuiește Ardealul” (citat din presă).  „Secera roşie” a vechiului regim eşuat, în jurul gâtului Ardealului: este înseşi restaurarea comunistă. 

Alianţa electorală obscură a PSD, UNPR, PRM şi PPDD, respectiv a lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, Corneliu Vadim Tudor, Dan Diaconescu şi Teodor Meleşcanu, exprimă acelaşi lucru.

Cu alegerea noului preşedinte deci nu numai că nu începe o „nouă epocă”, dar există până şi pericolul ca ”partidul socialist maghiar” din Transilvania, adică UDMR-ul să dea un ajutor substanţial la revenirea în România a „epocii vechi” al național-comunismului.

Jocul lui Kelemen Hunor, văzut de Tőkés László

Prin declaraţia oportunistă de săptămâna trecută în care îndeamnă maghiarii să voteze potrivit „conştiinţei” lor, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR parcă ar anticipa victoria electorală a lui Victor Ponta, deși ”tacticos”, în dorinţa de a nu se opune nici partenerului său de coaliţie, nici electoratului maghiar, a evitat să opteze pentru vreunul din cei doi candidaţi. Dar prin aceasta – în mod vizibil – demobilizează electoratul de naționalitate maghiară, mai ales că în timp ce îl dezaprobă pe Klaus Johannis, are numai cuvinte de laudă la adresa lui Victor Ponta şi a partidului socialist al acestuia. Face asta în ciuda atașamentului față de Partidul Popular European și de valorilor europene, în ciuda fotomontajelor publicitare electorale (în carea strânge mâna cu premierul Orban Viktor), în timp ce Joseph Daul, preşedintele PPE face apel la Bucureşti pentru sprijinirea lui Klaus Johannis.

Statul major al UDMR, adeptul puterii centralizate, uită că şi politica are dimensiune morală, că şi cinstea este o valoare europeană. Conducătorii uniunii, îndepărtaţi de electoratul lor, uită în mod condamnabil şi de interesele  naţionale ale maghiarilor din Transilvania.

Noi, maghiarii din Transilvania însă cu siguranţă suntem de partea acelor manifestanţi români şi maghiari, care declară, că: „Transilvania poate salva România!”

Nu putem fi de acord cu candidatul roşu, care instigă alegătorii români împotriva minorităţilor naţionale din ţară, susţinând că „Iohannis este sprijinit doar de candidatul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Szilagyi Zsolt, care vrea să rupă Transilvania de România!” (sic !)

După degringolada politică a UDMR-lui ar fi fost mai degrabă un gest demn dacă ei, „responsabilii” uniunii și-ar fi prezentat demisia, nu cei ai PPMT-lui.

Este regretabil, că datorită politicii de dezbinare generată de puterea majoritară şi partenerul său de coaliţie complice, chiar şi comunitatea maghiară din Transilvania a devenit grav divizată. În această situaţie nefericită am putea acorda sprijin mai mare forţelor democratice din România doar dacă UDMR-ul şi-ar revizui decizia şi s-ar alia cu forţele civice maghiare, asigurând astfel alinierea unitară pe lângă sprijinitorii lui Klaus Iohannis  în turul doi al alegeri prezidenţiale.

Tőkés László: Electoratul maghiar ar putea înclina balanța

Harta electorală a Transilvaniei este completă doar cu Ţinutul Secuiesc. Electoratul maghiar din Ţinutul Secuiesc şi dinafara lui, reprezentând în total cca un milion de voturi, ar putea avea o influenţă decisivă în turul doi din 16 noiembrie a. c. Am putea înclina din nou balanța!

Succesul nostru dorit în aceste alegeri ar constitui şi un punct de plecare potrivit spre alianța și consensul maghiar demult râvnit”.  

Bruxelles, 12 noiembrie 2014

Tőkés László, europarlamentar, preşedintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2025
Comunicat de presă – „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“
29 septembrie, 2025
ANUNȚ LANSARE PROIECT ”Digitalizarea Asociației Banca pentru Alimente Maramureș”
23 septembrie, 2025
Cum arată noul sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – un reper pentru România
9 septembrie, 2025
Recunoaștere regională pentru Aeroportul din Cluj-Napoca
2 septembrie, 2025
Căminul Cultural din Baciu se redeschide după lucrări de eficientizarea energetică

Un inel din aur nu este doar o bijuterie, ci o declarație de stil, o ...

Inelele din aur – cui i se potrivesc și cum transformă orice ținută?

În universul dinamic al activităților outdoor, alegerea echipamentului potrivit poate face diferența între o experiență ...

De ce materialul și tehnologia contează cu adevărat în jachetele sport de damă? Iată ce le face speciale!

Opera Română din Cluj a oferit un moment magic la Aeroportul Internațional din Cluj cu ...

Ce surpriză le-a oferit Aeroportul Cluj celor din terminalul plecări când a sărbătorit pasagerul cu numărul 3 milioane

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte la IMM România, a menționat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul ...

Investiții în industria de apărare în România, oportunități pentru mediul de afaceri

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte IMM România, subliniază într-o emisiune la BuzzNews.ro că într-un moment în ...

Industria imobiliară în Cluj: câțiva jucători mari fac legea

Decizia de a reduce numărul muncitorilor străini din România are un impact negativ asupra IMM-urilor ...

Reducerea angajaților străini în România – Impactul asupra IMM-urilor

Klausenburg Broker de Asigurare a organizat cea de-a doua ediție a Conferinței de Vânzări, un ...

Conferința de vânzări Klausenburg Broker de Asigurare, Ediția a II-a

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul ...

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul
Success message!
Warning message!
Error message!