• Acasă
  • /
  • Lifestyle
  • /
  • Top cinci sfaturi în folosirea corectă a centralei termice de apartament

Top cinci sfaturi în folosirea corectă a centralei termice de apartament

Publicat: 21 decembrie, 2017 12:34
Actualizat: 23 martie, 2022 05:08

Potrivit specialiștilor Ariston Thermo România, liderul pieței locale de centrale termice şi boilere electrice, utilizarea optimă și corectă a centralei termice de apartament presupune respectarea unor criterii de folosire de bază pentru a evita îngreunarea funcționării echipamentului de încălzire. 

altera
Utilizarea corectă a centralei termice de apartament începe de la instalarea acesteia și continuă cu exploatarea efectivă și activitățile de mentenanță aferente. Referitor la acest subiect, reprezentanții Ariston Thermo România trasează o serie de sfaturi pe care le pot urma românii când vine vorba de folosirea centralei termice.

„Funcționarea eficientă și sigură a centralei termice trebuie să reprezinte o prioritate pentru oricine optează pentru instalarea unui astfel de echipament. De-a lungul timpului, am observat frecvent lipsa unor pași de urmat în folosirea echipamentelor de încălzire. Respectarea unor astfel de reguli se reflectă într-o utilizare eficientă, durabilă și cu accent pe economie a sistemului de încălzire. În această direcție, Ariston continuă să investească în educarea clientului final român cu privire la modurile de întreținere și funcționare ale centralei termice. Sperăm ca, odată cu maturizarea pieței de profil, tot mai mulți români să acorde atenție sporită regulilor de bază în ceea ce privește utilizarea centralei de apartament”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

O primă regulă este achiziția de accesorii pentru controlul temperaturii interioare, termostate, cronotermostate cu funcții de programare a  temperaturilor de zi și noapte și sonde de exterior. Instalarea acestor accesorii de termoreglare contribuie la o mai bună funcționare a centralei, dar și la asigurarea unui randament ridicat. 

Specialiștii Ariston nu recomandă setarea unei temperaturi prea mari de funcționare a centralei, cum aleg foarte mulți dintre utilizatorii români. Reglarea temperaturilor la 18-19 grade pentru perioadele de vacanță, la 20 de grade pe timp de noapte și 23 de grade pe timp de zi sunt valorile optime pentru un confort sporit și un randament ridicat. 

O altă observație a reprezentanților companiei este legată de lipsa filtrelor magnetice pentru agentul termic. De asemenea, lipsa instalațiilor de dedurizare sau a filtrelor anticalcar este un alt aspect ce trebuie luat în considerare. Acestea sunt folosite pentru preîntâmpinarea problemelor ce pot apărea ca urmare a depunerilor de calcar, lucru foarte frecvent în România datorită durității apei din coloanele învechite. 

Nu în ultimul rând, specialiștii Ariston recomandă să nu se scoată din priză centrala termică deoarece pe timp de iarnă se oprește astfel funcția anti-îngheț, ce poate provoca daune severe echipamentului de încălzire, iar pe timp de vară este oprită în acest mod funcția anti-blocare.  

Sfaturi pentru folosirea centralei termice pe timp de iarnă

Centralele termice de apartament cunosc o utilizare mai intensă în perioadele cu temperaturi scăzute, ca parte a nevoii de a acoperi un necesar mai mare de căldură. Potrivit specialiștilor Ariston Thermo România, în sezonul rece utilizatorii sunt înclinați să facă o serie de greșeli care pot afecta modul de funcționare a echipamentului. Lipsa unei verificări atente a centralei și instalației termice este o greșeală des întâlnită. Revizia întregului sistem înainte de instalarea frigului este esențială pentru a putea detecta și corecta eventuale disfuncționalități. 

Pe de altă parte, verificarea presiunii din instalație și corectarea la o valoare cuprinsă între 1,5 bar – 2 bar este recomandată ca măsură de prevenire a presiunilor prea ridicate în instalație. Nu în ultimul rând, trebuie luați în considerare și robineții cu cap termostat ce pot corecta diferențele de temperatură. Dacă există diferențe mari de temperatură între camerele aceluiași imobil, se vor instala astfel de robineți care ajută la ajustarea termică a încăperilor pentru o distribuție mai echilibrată a căldurii.

Reguli de bază pentru folosirea centralei termice

Potrivit specialiștilor Ariston Thermo România există câteva reguli de bază care trebuie respectate astfel încât utilizatorii să evite eventuale probleme în utilizarea centralei termice de apartament. Verificarea tehnică periodică din doi în doi ani (VTP) și desfășurarea de revizii anuale reprezintă unii dintre cei mai importanți pași de respectat. Asigurat de o firmă de service cu autorizaţie ISCIR specifică, VTP-ul acoperă verificarea dispozitivelor de control, de reglare şi siguranţă a gazelor arse, dar și reglarea instalaţiei de ardere şi menţinerea condiţiilor iniţiale de instalare. 

Verificarea presiunii de funcționare a centralei și a coșului de evacuare se înscrie în seria regulilor de urmat când vine vorba de modul de folosire al centralei termice. Curățarea periodică a coșurilor de fum sau a kit-urilor de evacuare este o acțiune recomandată a se face o dată pe an, înaintea începerii sezonului rece, pentru a evita depuneri care pot îngreuna evacuarea fumului. De asemenea, montarea filtrelor pentru agentul termic din instalație și a sistemelor anticalcar pe alimentarea cu apă a centralei este o altă regulă de urmat pentru a beneficia de o exploatare corectă și sigură a centralei termice.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
18 septembrie, 2023
Investiție Durabilă: Top 5 Motive pentru care Botinele din Piele Naturală Merită un Loc în Garderoba Ta
13 iulie, 2023
Frizerie
25 aprilie, 2023
Nu îți place să gătești? Iată 5 alternative pe care trebuie să le încerci!
28 martie, 2023
Pălării feminine în perioada La Belle Epoque – frumuseţe şi reprezentare
26 martie, 2023
Iată 5 motive pentru care merită să optezi pentru o asigurare de viață

Într-o eră marcată de progrese tehnologice rapide, au apărut schimbări ale formelor tradiționale de educație, ...

Dezvoltarea vederii în spațiu a copilului prin intermediul jocurilor

Campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va găzdui, în intervalul 6-8 ...

Transilvania Food Summit și Ziua Interacțiunii Om-Animal, la USAMV

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), România, și George Mason University, SUA, (prin Schar School of ...

UBB și Universitatea George Mason – parteneriat strategic în domeniul AI

Producție, inginerie, automotive sau IT, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii caută candidați potriviți ...

Inginerie, automotive sau IT, câteva dintre domeniile unde poți prinde un job la Târgul de Cariere în 9 și 10 octombrie

Fundația Comunitară Cluj și Fundația Bosch România lansează Fondul EduCare Bosch, dedicat elevilor de gimnaziu ...

La Cluj se lansează un fond pentru educație de 50 000 de euro

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă poziția 1001-1200 global la nivel internațional și poziția a ...

UBB pe podium în clasamentul Times Higher Education: 1001-1200 global

Maria Popovici filmează un special la Cluj în 7 și 8 Octombrie, intitulat „O să ...

Weekend cu Maria Popovici la Cluj

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj devine primul aeroport din țară care va avea autobuz electric ...

Aeroportul Internațional Cluj își cumpără autobuz electric
Success message!
Warning message!
Error message!