II. De la criza financiară la criza economică şi despre revenirea S.U.A.Crahul bursier va distruge sistemul de credit ataşat bursei de pe Wall Street. Debitorii ce contau pe câştiguri bursiere pentru a-şi onora poliţele de împrumut nu vor putea rambursa datoriile; creditorii care acordaseră împrumuturi acceptând drept garanţii acţiuni se văd ruinaţi; capitalurile străine migrează spre pieţele economice europene; resursa monetară scade în S.U.A. având drept efect imediat diminuarea consumului şi, pe cale de consecinţă, agravarea decalajului dintre producţie şi consum; supraproducţia agricolă provoacă prăbuşirea preţului produselor alimentare, ceea ce determină ruina fermierilor împovăraţi de credite bancare. (Milza, Berstein: 1998, p. 230-1)
Criza financiară, transformată în criză economică, va produce o serie de efecte economico-sociale grave:
- reculul producţiei şi investiţiilor (în S.U.A. producţia industrială scade de la un indice de 100 în 1929 la un indice de 54 în 1932, iar investiţiile de la 18,4% din PIB la 9,3% din PIB),
- scăderea preţurilor (între 1929-1933, în S.U.A., preţurile en gros scad cu 42%, iar preţurile cu amănuntul cu 18,6%),
- prăbuşirea comerţului internaţional (între 1929-1933 valoarea schimburilor internaţionale se diminuează de trei ori),
- falimente şi şomaj (în S.U.A. numărul falimentelor industriale creşte de la 22 909 în 1929 la 31 822 în 1932, iar numărul şomerilor se ridică de la 1,5 la 12 milioane, ceea ce însemna un sfert din populaţia activă şi aproape o zecime din totalul populaţiei),
- expansiunea sărăciei în rândul fermierilor, funcţionarilor publici, liber-profesioniştilor şi capitaliştilor ruinaţi,
- replierea brutală a nupţialităţii şi natalităţii,
- exacerbarea violenţei sociale. (Milza, Berstein: 1998, p.225-6; 231)
Prăbuşirea economiei americane a fost aproape totală: în anul 1932 producţia bunurilor de consum nu mai reprezenta decât 25% din cea înregistrată în 1929, venitul naţional doar două treimi, iar numărul şomerilor creşte de 8 ori între 1929-1932. (Popescu: 2004, p. 628)Ascensiunea democratului Franklin Delano Roosevelt şi programul New DealÎntocmai ca un registru de film hollywoodian, atunci când totul părea să se prăbuşească, îşi face intrarea în scenă „salvatorul”. De această dată „salvatorul” naţiunii americane a fost democratul Franklin Delano Roosevelt, care va profita de nepopularitatea politicii republicane pe fondul crizei generalizate şi va repurta o victorie zdrobitoare la alegerile prezidenţiale din 1932, surclasându-l pe contracandidatul său republican, fostul preşedinte Hoover, cu 23 de milioane de voturi contra 16 milioane. (Jenkins: 1997, p. 197) Succesul său în alegeri va fi de o amploare fără precedent, obţinând majoritatea în 42 de state din 48, inclusiv în unele state care reprezentau fieful politic republican.Puternica personalitate a preşedintelui Roosevelt, care va juca un rol de prim plan atât în combaterea crizei economice şi relansarea S.U.A., cât şi în victoria coaliţiei Naţiunilor Unite în faţa puterilor totalitare în cea de-a doua conflagraţie mondială, merită atenţie în cadrul acestei discuţii. Născut în 1882, cel de-al treizeci şi doilea preşedinte american era o înzestrat cu o serie de însuşiri care nu aveau cum să nu seducă electoratul american: un surâs fotogenic, dublat de o bună dispoziţie generală, o voce persuasivă, o tărie de caracter care îi îngăduia să îndure, ba chiar să învingă, infirmitatea de care suferea (în 1921 se îmbolnăveşte de poliomielită, rămânând practic infirm), un nume deja afirmat pe scena politică americană (fostul preşedinte Theodore Roosevelt fusese vărul său), o experienţă în domeniul public la nivel înalt (fusese subsecretar la Marină în timpul primei conflagraţii mondiale şi guvernator al statului New York). (Rémond: 1999, p. 118-9)
Preşedintele Roosevelt reprezenta el însuşi un simbol al luptei câştigate în faţa vitregiilor soartei, prin tăria de caracter de care dădea dovadă pentru a surmonta handicapurile pe care i le-a provocat poliomielita. Pragmatismul său era dublat de o voinţă puternică şi consolidat de credinţa sa protestantă.În discursul pronunţat la convenţia democrată de la Chicago, pe 2 iulie 1932, noul preşedinte ales va lansa ideea unui New Deal, formulă preluată de la scriitorul Stuart Chase. Cu această ocazie, preşedintele Roosevelt va exprima o profesiune de credinţă personală, având în subsidiar scopul de a mobiliza întreaga naţiune: “Vă chem, şi mă angajez eu însumi, să realizăm o nouă împărţire a cărţilor pentru poporul american. Ca toţi cei de faţă să fim noi înşine profeţii unei noi ordini, a competenţei şi curajului. Este mai mult decât o campanie politică, este o chemare sub arme”. (Milza, Berstein: 1998, p.239)Acest om dinamic, mai degrabă practician decât teoretician, s-a înconjurat de o echipă de consilieri foarte omogenă, recrutată din mediile universitare de la Harvard şi Columbia. Măsurile New Deal au fost pregătite în cursul iernii 1932-1933, înaintea instalării efective a noii echipe democrate la Casa Albă, care nu s-a petrecut decât în martie 1933. Prima măsură luată de noua administraţie prezidenţială a fost salvarea sistemului bancar prin aşa–numita “vacanţă bancară”, ce a închis băncile suficient de mult pentru a pune capăt panicii imediate, în timp ce o Lege a Ajutorului Bancar de Urgenţă şi o Corporaţie a Împrumuturilor pentru Proprietarii de Case au oferit garanţii pe termen lung. Următoarele măsuri au vizat reducerea şomajului aproape generalizat: s-au adoptat o Lege a Ajutorului de Urgenţă şi o Lege a Refacerii Industriei Naţionale pentru a retrimite oamenii la muncă, în timp ce o Administraţie a Lucrărilor Publice a supervizat vastele investiţii publice în clădiri, drumuri, poduri, infrastructură rutieră şi fluvială. Corpul Civil de Conservare a angajat 2,5 milioane de tineri pentru a construi şosele şi baraje şi pentru a planta copaci pe terenurile publice, iar Administraţia Naţională a Tineretului a oferit pregătire profesională şi slujbe cu normă redusă pentru tineri. Un proiect vast, care a vizat reducerea şomajului, a fost cel legat de amenajarea văii fluviului Tennessee, în vederea electrificării şi irigării regiunilor învecinate, o întreprindere grandioasă care va transforma peisajul şi condiţiile de viaţă pe un mare teritoriu. Fermierii, care vindeau în pierdere datorită prăbuşirii cursurilor produselor agricole, sunt ajutaţi prin adoptarea Legea reorganizării agricole, măsură legislativă ce reorganizează creditul agricol, determinându-i pe agricultori să reducă producţia excedentară de mărfuri, printr-un sistem de subvenţii de stat proporţionale cu suprafaţa cultivată. Împrumuturile pe termen lung, cu dobândă mică, şi devalorizarea dolarului îi ajută pe fermieri să îşi revină, astfel încât, între 1933-1939, venitul mediu al fermierilor se dublează. (Rémond: 1999, p. 123) Protecţia socială îşi găseşte normativul în 1935, când a fost introdus programul de asigurări naţionale, cunoscut sub numele de Securitatea Socială. (Jenkins: 1997, p.197)Iniţiatorii programului New Deal au căutat în mod esenţial să salveze libera iniţiativă, printr-o intervenţie pragmatică şi limitată a statului. New Deal a reuşit să reconcilieze o societate americană destrămată de criză şi să definească un nou echilibru al puterilor politice, economice şi sociale, care prefigurează o redefinire a democraţiei americane. Reformele programului New Deal au scos societatea americană din recesiunea economică şi au inspirat respect şi admiraţie prin ambiţia şi anvergura lor, cu atât mai mult cu cât ele erau atât de diferite de opinia generală asupra rolului economic al statului. Gândirea economică clasică a generaţii întregi de liberali a fost pusă sub semnul întrebării de această criză, lăsând loc unei noi paradigme de sorginte neoliberală, care vedea intervenţia statului ca o pârghie necesară pentru refacerea economică şi pentru prevenirea unor dezechilibre similare. Intervenţia statului, promovată de democratul Roosevelt şi echipa sa, a salvat capitalismul american şi a permis relansarea producţiei, chiar dacă o perioadă de înflorire economică similară celei dinainte de criză nu a mai fost atinsă nici după un deceniu.
Autor: profesor Ciprian Rigman
Citiți și: Totul despre Marea Criză din 1929-1933 – partea IReferințe:Jenkins, Philip. 1997. O istorie a Statelor Unite. Bucureşti: Artemis
Milza, Pierre şi Serge Berstein. 1998. Istoria secolului XX. Vol. I, Bucureşti: All
Popescu, Gheorghe. 2004. Evoluţia gândirii economice. Cluj-Napoca: Academia Română şi Cartimpex
Rémond, René. 1999. Istoria Statelor Unite ale Americii. Bucureşti: Corint