Un cameraman de 24 de ani a murit într-un accident auto la Căpușu Mic, județul Cluj, duminică seara, în jurul orei 20:30, scrie ochiulclujean.ro
”Un conducător auto de 24 de ani, din Huedin, în timp ce se deplasa DN 1 E60, pe raza localității Căpușu Mic, dinspre Huedin înspre Cluj-Napoca, a pierdut controlul direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se înafara părții carosabile.
În urma impactului, conducătorul auto a decedat. Conducătorul auto era singur în autoturism, și nu au mai existat alte victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, potrivit ochiulclujean.ro
Șoferul era cameraman la DIGI SPORT. Rareș Paul Râșnoveanu a lucrat în trecut la B1 TV și Realitatea TV .