Compania Naţională de Drumuri susține că statul a pierdut 100 de milioane de euro în urma contractului păgubos semnat cu firma lui Nelu Iordache, Romstrade, pentru refacerea celui mai înalt drum din Romania – Transalpina, potrivit DIGI24.
Însă acestor pierderi li se adaugă şi cele pe care le-au suportat spre exemplu cabanierii din cauză că accesul turiştilor a fost îngreunat spre aceste locuri. Acum, statul a dat Romstrade în judecată pentru recuperarea prejudiciului şi preluarea drumului.
Statul a plătit deja foarte mulţi bani pentru un drum care este în reparaţii de multa vreme. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a achitat firmei lui Nelu Iordache aproximativ 200 de milioane de euro dintr-un contract de peste 300 de milioane.
Deşi s-au plătit mai bine de jumătate din bani, firma intrată între timp în insolvenţă, dupa arestarea patronului într-un caz de deturnare de fonduri europene, a reabilitat doar 34 de km dintr-un total de 148, cât prevedea contractul. Lucrările au fost oprite încă din 2012, iar acum, statul nu poate decât să-şi numere pierderile.
DETALII pe digi24.ro