Implicațiile noii legi care reglementează tranzacțiile cu terenuri agricole extravilane sunt subiect de dezbatere pe agenda publică din agricultură de mai multe săptămâni, dar ultimele evoluții arată că ne îndreptăm spre un blocaj real al acestei piețe, scrie capital.ro
Discuțiile au pornit de la faptul că Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, intrată în vigoare în 11 aprilie 2014, adaugă o birocrație dificilă și costisitoare atât pentru proprietarii care doresc să vândă un teren extravilan, cât și pentru autoritățile publice în raza cărora se află respectivul teren.
Chiar dacă actul a fost modificat recent prin Legea nr. 68/2014, publicată în data de 13 mai 2014, nici forma nouă nu simplifică procedura.
Ideea avansată inițial a fost ca Normele pentru aplicarea legii nr. 17/2014 să fie elaborate în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Până acum însă, avem doar un proiect, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar forma propusă nu este deloc încurajatoare. Din contră, procedura propusă este costisitoare, anevoioasă și greu realizabilă într-un termen rezonabil, riscând să creeze un blocaj pe piața tranzacțiilor cu terenuri agricole extravilane.
Detalii pe capital.ro