Programul „Oraşul pe bicicletă” dezvoltat de Raiffeisen Bank a fost astăzi lansat la Cluj. În cadurl acestuia, clujenii pot intra pe site-ul www.orasulpebicicleta.ro si să propună cele mai importante obiective turistice din municipiu. Pe baza acestor propuneri şi a voturilor, vor fi alcătuite trasee turistice care vor putea fi apoi parcuse cu bicicleta.În acelaşi timp, programul este şi un concurs, în care au intrat patru dintre cele mai importante oraşe ale ţării, şi anume Cluj, Iaşi, Constanţa şi Bucureşti. Cei mai activi membri ai comunităţii vor fi premiaţi cu biciclete şi accesorii pentru ciclism. Clujul se află pe primul loc, cu 131 de obiective.Programul are ca scop încurajarea folosirii bicicletei pentru a parcurge oraşul. Astfel, în Cluj-Napoca, în cadrul proiectului „I love Velo”, au fost aduse 140 de biciclete, care pot fi închiriate gratuit.”Îi invităm pe clujeni să descopere obiectivele turistice ale oraşului de pe bicicletă. Este un proiect cu valenţe culturale şi de mediu. Astăzi vom face un minitur, urmând ca după propunerile oamenilor să alcăuit turul real”, a explicat Sorin Mirea, director de marketing Raiffeisen Bank.Câteva zeci de tineri au pornit marţi în primul tur pe biciclete al oraşului. Printre locaţiile pe care aceştia le vor vizita se numără Turnul Postavarilor, Palatul Teleki, Bastionul Croitorilor şi Piaţa Avram Iancu.
Trasee pe bicicletă pentru vizitarea principalelor obiective ale Clujului
ULTIMELE ȘTIRI