Organizatorul „Maratonului Făgetului”, Kertesz Levente spune că ediția din acest an va fi cea mai impresionantă de până acum, la competiție fiind așteptați peste 700 de participanți, cicliști autohtoni, dar și din Anglia, Italia sau Ungaria. O noutate adusă de organizatori ar putea fi un elicopter, care ar filma întreg maratonul.Pe clujeni îi așteaptă trei competiții de ciclism anul acesta organizate de „Clujul Pedalează”, competiția din Făget având loc în 27 aprilie și îi așteaptă pe iubitorii acestui sport să se înscrie. Se așteaptă participarea a peste 700 de persoane, care se vor întrece pe două trasee, unul de 30 și unul de 70 de kilometri.Despre organizare, premii și inovații, ne povestește organizatorul Kertesz Levente, într-un interviu în exclusivitate pentru buzznews.rolevente Kertesz LeventeReporter: De cât timp organizați astfel de evenimente de ciclism cum este și Maratonul Făgetului? Kertesz Levente: Organizez de patru ani astfel de evenimente, dar evenimente sportive organizez de aproape 16 ani. Clujul Pedalează intră în cel de-al patrulea an. Maratonul Făgetului va fi la ediția cu numărul trei. Din primul an nu am încercat să fac un maraton, pentru că organizarea lui este cu totul diferită decât orice etapă așa mai mică. Dar, în al doilea an am avut îndrăzneala să începem un prioiect.Mă durea foarte tare faptul că în toate localitățiile din țară unde este deal sau munte exista câte un astfel de maraton. Și am zis, chiar Clujul? Cum s-ar putea ca inima Transilvaniei să nu aibă un asemenea maraton? Atunci am luat această hotărâre și ne-am organizat.
clujul-pedaleaza-etapa-arovit
Reporter: În ce perioadă se va organiza?Kertesz Levente: Anul acesta va fi în 27 aprilie, această dată se mișcă din cauza zilelor calendaristice, deci ultimul weekend din luna aprilie. Vrem să rămână tot așa, un fel de tradiție și atunci lumea știe că în acea perioadă este Maratonul Făgetului.Reporter: Cum a fost prima ediție și care a fost impactul asupra oamenilor?Kertesz Levente: Noi am avut un noroc extraordinar, nici nu știu cum să spun, pentru că celelalte concursuri organizate au făcut așa încât prima ediție să aibă deja 400 de participanți, ceea ce un astfel de concurs de ciclism a fost un record la prima ediție. Deci noi nu știm să fi fost așa ceva în țară. Adică nu au mai participat niciodată așa mulți la o primă ediție. La a doua ediție au fost 515, o creștere de aproximativ 25%, iar anul acesta dacă vremea va ține cu noi, sperăm să avem peste 600, mă aștept chiar la peste 700.Oricum Maratonul Făgetului este cel mai mare maraton din provincie, un singur concurs ne întrece și acela este la București, nu ne putem compara cu populația Bucureștiului. Dar mergem înainte și ne bazăm pe tările apropiate cum este Ungaria, Italia, Anglia. Sunt foarte mulți cicliști. De exemplu la maraton în Ungaria participă 3000-4000 de oameni. Anul trecut am avut și noi din Ungaria 38 de participanți, din Ungaria, din Anglia, din Italia. Și anul acesta sunt destul de mulți înscriși.Deja avem pentru ediția din anul acesta 204 înscriși. Ceea ce pentru luna februarie este un record. Anul trecut pe vremea aceasta aveam 30-40.Deci evenimentul devine cunoscut și încercăm să îi impulsionăm pe participanți; fiecare pleacă acasă cu un tricou și o medalie de finisher, pe lângă asta la start este oferită apă, iar pe traseu sunt puncte de alimentare, iar dacă bugetul ne va permite, anul acesta am decis să organizăm trei maratoane, sub denumirea de „Bike Challange”.Ne gândim să atragem și mai mult participanți așa că ne-am gândit ca, în limita posibilităților, să construim o jucărie care va fi montată acasă din sigla pe care o avem acum, adică trei munți cu denumirea maratonului. Și atunci când participantul va ajunge acasă, dacă participă la fiecare din cele trei maratoane desfășurate în acest an, va primi jucăria completă cum ar veni. În plus avem niște cupe și medalii impresionante.Reporter: Cum vă descurcați cu sponsorizările?Kertesz Levente: Sponsori am avut, dar nu foarte mulți. Poate pentru că lumea de afaceri și oamenii cu posibilități din Cluj nu vin lângă sport și investesc în altceva. Îmi pare foarte rău, pentru că sportul înnobilează și te educă, îți dă energie și te face mai ambițios. Să ne gândim pe cine stimăm mai tare, pe cine vine primul, un campion antrenat? Sau pe cel care vine ultimul și e fericit că a terminat și nu a aboandonat? Pentru astfel de oameni sunt organizate genul acesta de competiții.Reporter: Care sunt categoriile și limita de vârstă a participanților la Maratonul Făgetului?Kertesz Levente: Avem feminin și masculin, după aceea 18-29 de ani, 30-39 de ani, 40-49 de ani și plus 50 de ani. Asta pentru categoria de 30 de km. Și la traseul de 70 de kilometri la femei este de peste 18 ani și la masculin aceleași categorii ca la traseul de 30 de kilometri. Se poate înscrie oricine a împlinit 14 ani, iar cei de sub 18 au nevoie de acordul părinților.Reporter: Cum se fac înscrierile și ce taxe sunt percepute?Kertesz Levente: Se poate înscrie oricine pe site-ul clujulpedalează.ro sau avem o interfață numită maratonfăget.ro, care redirecționează către Clujul Pedalează. Se pot înscrie online până în data de 25 aprilie, ora 00.00, iar în 26 aprilie de la ora 10.00 până la ora 19.00 în centrul comercial Polus, iar în ziua concursului între ora 8.00 și 9.30Taxa este pe perioade de timp. Până în 1 februarie a fost de 40 de lei, în luna decembrie era 30 de lei. În februarie-martie este 50 de lei, iar în aprilie 60 de lei. Asta ca să stimulăm înscrierea și nu e totuna ca lumea să se înscrie în ultima săptămână și eu să nu am destule premii de participare.
clujul_pedaleaza_maratonul_fagetului_2013
Reporter: Ce noutăți aduceți anul acesta?Kertesz Levente: Pe lângă „jucăria” aceea aș vrea să închirem un elicopter care să filmeze întreg traseul. Am găsit dar e foarte scumpă deplasarea, dar dacă voi găsi mai aproape voi încerca să fac și acest lucru.Avem trei maratoane anul acesta, Maratonul Făgetului, Bike Fest și Maratonul Gilăului și la sfârșit vom premia câștigătorul, un fel de campion al maratoanelor, cel care acumulează cele mai multe puncte. Vom avea un campion al județului Cluj.Sperăm să se trezească autoritățile locale și firmele din Cluj pentru că singurul lucru pe care doresc să îl fac este să îmbunătățesc imaginea, aducem aproximativ 1000 de oameni la fiecare ediție. La Polus ne așteptăm să fie foarte mulți, peste 2000 de oameniReporter: De unde va fi pornirea și pe unde vor trece participanții?Kertesz Levente: Vom porni de la Polus sub excorta poliției până la baza pădurii Făget, la baza Unirea de unde cicliștii vor intra pe drumurile forestiere, pe la Pietrele Rotunde pe la vârful Măgura, Izvorul Bilașcu.Traseul lung merge până în cheile Tureniului și vine înapoi prin Micești, prin Săliștea, Prunici, Sălicea, Tăuți și Dealul Gârbău, la care noi îi zicem „Golgota”. Și asta pentru că este înainte de finish la 2 km dintre care 900 de metri e o urcare destul abruptă. În primul an au zis că de ce am băgat o asemenea cățărare că este foarte grea, iar în al doilea an au zis să nu cumva să o scot că ea face departajarea. Am și premiat cel mai bun cățărător.Reporter:Ce premii vor primii câștigătorii?Kertesz Levente: O să dăm bineînțeles premii în bani, nu sume foarte mari, dar cât de cât pentru a stimula cumva participanții. În plus vrem să facem un concurs și pentru fotografi, să oferim o geantă sau gadgeturi pentru cea mai bună fotografie. Anul trecut au fost 15 fotografi profesioniști și am avut 6.000 de poze fabuloase.tricou si medalie Tricoul și medalia pentru cei care ajung la sfârșitul traseului
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.