Traversarea Tarniței, prima competiție de înot în ape deschise din România, își așteaptă participanții în data de 10 august cu cele 2 probe cunoscute deja, 1500m și 6500m, reprezentând întreaga lungime a lacului.Traversarea Tarnitei
Organizatorul evenimentului – Clubul Orca din Cluj-Napoca – își propune popularizarea înotului ca posibilitate de petrecere a timpului liber în mod sănătos.Înscrierile intră pe ultima sută de metri pe site-ul evenimentului www.traversareatarnitei.ro (http://www.traversareatarnitei.ro ). Cei care doresc să participe sunt invitați să se înscrie până marți, 6 august, ora 12, data limită și pentru achitarea taxei de înscriere care și în acest an se poate face și online cu cardul.În momentul de față sunt înscrise peste 80 de persoane din principalele localități din țară, numărul acesta crescând simțitor pe finalul perioadei de înscrieri.Pentru cei care doresc să asiste, clubul Orca recomanda implicarea în eveniment în calitate de voluntar și promite o coordonare de excepție pe diferite domenii de activitate. Voluntarii trebuie să se înscrie de asemenea pe site-ul evenimentului pentru a apărea în evidență și pentru a putea fi
contactați. Organizatorul poate rezolva la cerere transportul voluntarilor din Cluj-Napoca spre Tarnița și retur.Aparținătorii vor putea supraveghea cursa din diferite puncte aflate pe șoseaua laterală lacului, care vor fi marcate pe site-ul evenimentului.
Programul evenimentului va fi după cum urmează:
Prima întâlnire va avea loc la ora 8:00 la barajul lacului Tarniţa.
09:00 se deschide check-in-ul, se vor da numerele.
09:40 ședința tehnică, prezentarea traseului pentru proba de 1500m
10:00 startul la proba de 1500m
10:15 ședința tehnică, prezentarea traseului pentru proba de 6500m
11:00 startul la proba de 6500mConcurenţii din proba de 1500 metri vor trebui să se prezinte la premiere după încheierea concursului (aproximativ ora 13), la coada lacului.Bagajele lăsate pe mal vor fi supravegheate de către un membru al clubului.La finalul probei de 6500m, se va face premierea la coada lacului Tarnița, in jurul orei 14.30.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.