În România dispar peste 3 hectare de pădure în fiecare oră, potrivit unui studiu realizat de Greenpeace, cele mai afectate județe fiind Suceava, Harghita, Argeș, Maramureș și Cluj.Studiul elaborat de Greenpeace arată că suprafața forestieră totală despădurită și degradată, în perioada 2000-2011 a fost de 280.108 hectare – aproximativ 28.000 hectare pe an. Pădurile acoperă aproximativ 29% din suprafața României față de media țărilor Uniunii Europene, care este de 42% și sunt concentrate în principal în zona montană.„Studiul Greenpeace relevă că aproape jumătate, mai exact 48,95% din suprafețele despădurite în perioada 2000-2011 se află în actualele arii protejate. Mai grav este faptul că sunt afectate chiar pădurile virgine, acestea fiind printre cele mai valoroase. În comparație cu alte țări din Europa, unde suprafețele rămase sunt mult mai mici, România are 218.500 de hectare de păduri virgine,” declară Doina Danciu, coordonator de campanii Greenpeace Romania.Fenomenul despăduririlor este foarte răspândit, mai ales în județele montane, iar autoritățile au responsabilitatea de a gestiona și monitoriza intervențiile forestiere. De asemenea, în cazul în care au loc tăieri ilegale de arbori, este responsabiilitatea autorităților să efectueze controale și să aplice sancțiunile necesare – iar unde este cazul, să întocmească dosare penale.O cercetare realizată de Greenpeace România arată că, în perioada 2009-2011, s-au înregistrat peste 30.000 de cazuri de tăieri ilegale de arbori, care s-au soldat cu sancțiuni (amenzi contravenționale sau dosare penale, în funcție de gravitatea faptei). Cele mai multe cazuri de tăieri ilegale s-au înregistrat în județele Argeș (peste 6.000), Gorj (2.500), Prahova (peste 2.000), Bacău (aproape 2.000). Cele mai puține cazuri de tăieri ilegale s-au înregistrat în Giurgiu și Teleorman, cu câte 8, respectiv 39 de cazuri, unde suprafața de pădure este semnificativ mai mică față de alte județe.
Trei hectare de pădure dispar în România în fiecare oră. Clujul, printre cele mai afectate județe
ULTIMELE ȘTIRI