Traian Ungureanu face fotografia la minut a balamucului aflat în plină desfășurare pe Bătrânul Continent. ”Câștigătorii sînt deja stabiliți: Statul Islamic și Rusia- spune TRU- pentru că sistemul european funcționează doar în seminarii și pe timpuri de pace (…) Trebuie să fii naiv să nu observi că în marea lor majoritate refugiații sunt bărbați de vîrstă militară, adică oameni între 20 și 40 de ani. Trebuie să fii și mai naiv să nu realizezi că Statul Islamic nu are cum să rateze ditamai ocazia de infiltrare”.
”Europa nu are cum să reziste în fața unui transfer de populații pline de nerv și convingeri ferme. Europa a glorificat despărțirea de propria identitate și a creat astfel un spațiu incert și vulnerabil. Să mă ierte campionii liberalismului voios, dar nu pot trăi fără să-mi apăr cultura. Și încă un lucru: e clar că sistemele generoase de asistență socială sunt incompatbile cu frontierele deschise.
”Absurdul face un turneu strălucit prin Europa. Noi am ajuns în situația de a nu fi primiți în ceva ce nu mai există ! Sceneta a început cu inversiunea șocantă în care Ungaria a fost singura țară care a aplicat legislația europeană iar Germania singura țară care a dizolvat-o. Pentru toate astea, Ungaria s-a ales cu reputația de stat fascist, iar Germania cu renumele de republică umanistă.
TEXT INTEGRAL pe evz.ro