• Acasă
  • /
  • Lifestyle
  • /
  • Trufa neagră de vară – unde o găsești în România

Trufa neagră de vară – unde o găsești în România

Publicat: 15 iunie, 2015 13:52
Actualizat: 23 martie, 2022 05:25

Trufa neagră de vară (Tuber aestivum Vitt) este cea mai răspândită trufă din lume. Creşte şi în ţara noastră putând fi întâlnită la altitudinea cuprinsă între 200-1.300 m, de la câmpie şi până în zona montană. O carte aparută recent îți oferă indicii prețioase cu privire la aceste diamante negre și mai ales despre cum le poți „vâna” și pregăti în bucătărie. 

Sezonul la trufa neagră de vară este cuprins de obicei începând cu luna iunie şi se termină undeva prin luna ianuarie. Trufele de cea mai bună calitate însă sunt cele care apar în perioada septembrie-octombrie.

Trufa creşte la adâncimi cuprinse între 5-15 cm uneori chiar la 30-40 cm adâncime. Ca mărime trufa de vară are un diametru cuprins intre 2-12 cm. Are un miros plăcut, aromat şi destul de puternic de alune după unii de malţ prăjit, sau de porunb fiert. Cantitatea anuală ce se poate recolta este influenţată de nivelul anual de precipitaţii dar şi de alţi factori. Ca valoare gastronomică trufa neagră de vară se situează după trufa albă de Italia şi după trufa neagră franceză. Este cea mai puţin pretenţioasă trufă comparativ cu restul trufelor, în acelaţi timp este cea mai uşoară specie de trufă care se pretează şi la cultură.

Recoltarea trufelor se face cu câini special dresaţi pentru această activitate. Ce fel de câini, poți afla din cartea publicata sub semnatura specialistului in silvicultura Nicolae Racolta. Detalii despre „Ghidul culegatorului de trufe” puteti gasi pe trufesiciuperci.wordpress.com sau pagina de Facebook dedicata acestei excelente lucrari – www.facebook.com/ghidtrufe. 

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 mai, 2025
Nas înfundat și somn agitat? Cum te poate ajuta un umidificator
20 mai, 2025
Cum contribuie un cărucior 3 în 1 la confortul și siguranța copilului tău
3 aprilie, 2025
Combinații de culori pentru o baie cu personalitate
5 februarie, 2025
Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon
5 decembrie, 2024
Trei decenii cu Rialda la Cluj

Vicepreședintele IMM România, Dan Mureșan, crede că în ciuda deficitului bugetar, cheltuielile bugetare continuă într-un ...

Dan Mureșan, IMM România, despre cum reducem deficitul: „Acum lucrurile sunt mult mai grave”

Dan Mureșan, vicepreședintele IMM România, a afirmat că declarația președintelui României, Nicușor Dan, privind nevoia ...

Dan Mureșan, IMM România, critică ideea ca serviciile să se ocupe de combaterea evaziunii

Te-ai trezit vreodată cu nasul înfundat și ai avut parte de nopți în care somnul ...

Nas înfundat și somn agitat? Cum te poate ajuta un umidificator

Călin Cozma, președinte executiv FPIOR, a cerut asigurari ca nu va creste TVA pentru HoReCa ...

Sectorul HoReCa i-a cerut președintelui Nicușor Dan asigurări ferme că TVA-ul nu va crește

Consilierul local AUR Cluj-Napoca, Calin Cozma a remis presei un document intitulat „Manifestul de la ...

Călin Cozma, AUR Cluj: AUR pe care îl știm noi felicită președintele ales și pune umărul la reconstrucție

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines. Noua rută ...

Aeroportul Internațional Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines

Alegerea unui cărucior potrivit pentru copilul tău este una dintre cele mai importante decizii cu ...

Cum contribuie un cărucior 3 în 1 la confortul și siguranța copilului tău

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025
Success message!
Warning message!
Error message!