Crematoriul uman pe care o firmă asociată cu consiliul local doreşte să îl înfiinţeze în Mănăştur ridică şi o problemă religioasă: este sau nu creştineşte arderea trupurilor neînsufleţite? Chiar dacă problematica îngropării și a incinerării nu ține de o anumită dogmă a Bisericii, este, totuși, direct legată de învățătura creștină. Biserica cinstește trupul omului, pentru că atât sufletul, cât și trupul aparțin lui Dumnezeu.Scopul existenței omului, în viziunea creștină, este acela de a-l primi înlăuntrul său pe Cel al Cărui chip este, adică pe Dumnezeu. În cuvintele Sfântului Serafim de Sarov, scopul creștinului este dobândirea Duhului Sfânt. Iar potrivit Apostolului Pavel, trupul este ”Templu al Sfântului Duh”, sau vas de mare cinste al Acestuia. Bisericile Ortodoxă și Catolică cinstesc rămășițele pământești într-un grad foarte înalt, moaștele Sfinților (trupurile neatinse de stricăciune) fiind păstrate ca un tezaur de mare preț.Starea morții este privită de către creștini ca una tranzitorie, ca o adormire. Astfel, niciun credincios nu se gândește să îl ardă pe acela despre care crede că doarme. În limba greacă mortul este numit ”adormit”, iar locul unde sunt îngropați morții, sălașul celor ce dorm, ”dormitor”. Mai mult, celui mort i se spune si iertat. Iar verbul neogrec ”a muri” îl are ca sinonim pe ”a fi iertat” (”iertare”; literal: împreună-cuprindere, con-locuire) reprezintă o sinteză grandioasă a simțirii și a etosului. A etosului, pentru ca îl împacă pe cel ce iartă cu cel pe care îl iartă. Și a simțirii, pentru că cel ce este iertat este adăpostit în spațiul (pe tărâmul) vieții personale al celui ce iartă. Rămâne în amintirea sau în pomenirea acestuia. Pentru el se fac pomeniri (pomeni). Mormântul este monument, adică loc de pomenire și pelerinaj pentru toți cei care l-au iubit și l-au iertat/l-au împreună-cuprins pe cel mort. Acesta continuă să existe ca iertat/împreuna-cuprins, explică site-ul crestinortodox.roPentru întregirea viziunii creștine asupra trupului uman, mai trebuie amintit că însuși Hristos a fost așezat cu trupul în mormânt, ceea ce arată respectul pentru trup în tradiția iudeo-creștină. În zorii creștinismului, prigonitorii au recurs la arderea multor martiri, după care le-au împrăștiat cenușa tocmai în semn de dispreț.În 789 împăratul Carol cel Mare a declarat incinerarea ofensă capitală. Singura excepţie de la regulă era atunci când au avut loc decese în masă şi exista pericolul răspândirii de boli.În 1641 Pravila de la Govora spunea în glava 378: „Să nu se ardă trupurile!”În 1886 Biserica Catolică a condamnat practica incinerării.
Ce spun cremaționiștii?
Crematoriul Cenusa; foto: incinerareamurg.ro
De partea celor pro-incinerarea, discursul include argumente ce țin de igiena publică, dar şi de ordin economic, estetic sau chiar ancorate în principiul libertăţii de conştiinţă şi liberului arbitru, potrivit site-ului dedicat subiectului incinerareamurg.roDupă Primul Război Mondial incinerarea începe să devină una populară. Astăzi ea reprezintă un procent de 36% la nivel de practică între statele Uniunii Europene. Elveţia (81,95%), Cehia (79.87%), Suedia (74,03 %) şi Marea Britanie (72,38%). În Marea Britanie există circa 254 de crematorii funcţionabile, iar în SUA 1700.Un impuls esenţial în răspândirea cremaţiunii în secolul al XX-lea l-a reprezenta acceptarea sa de către Biserica Romano-Catolică odată cu Conciliul Vatican II din 1963.România, potrivit site-ului citat, a reprezentat un pionier al promovării incinerării cel puţin în perioada interbelică. Actualmente la o ţară de peste 22 de milioane de locuitori există un singur crematoriu funcţionabil, Vitan Bîrzești din București (cel de-al doilea din România, inaugurat în 1994).La 7 martie 1923 a fost creată Societatea ”Cenuşa” pentru susţinerea şi propagarea incinerării umane, iar în 1925 începea construirea Crematoriului ”Cenuşa”. România era la aceea vreme prima ţară din sud-estul Europei unde s-a deschis un crematoriu.În Ungaria sunt funcţionabile 12 crematorii, adică o rată de incinerare de circa 36,25% din totalul decedaţilor la nivelul anului 2004. În comparaţie, în România actualmente au loc sub 1000 de incinerări anual.
În 2006, o scrisoare a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord se pronunța pe marginea fenomenului incinerării din Occident:
”În țările central și nord europene în care Mitropolia noastră își desfășoară activitatea, cazurile de incinerare a trupurilor celor răposați se înmulțesc.Deși la ea se recurge îndeosebi din rațiuni practice, incinerarea nu este o practică creștină și trebuie descurajată. Dumnezeu Însuși, adresându-se omului devenit muritor în urma pacatului neascultarii, a randuit ca trupul acestuia la moarte sa se intoarca in pamant: „În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Fac. 3,19). Biserica Ortodoxă respinge incinerarea trupurilor celor raposați ca fiind contrară învățăturii ei, tradiției creștine referitoare la moartea și învierea trupurilor, precum și cinstei cuvenite persoanei umane, deci și trupului, care este, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, templu al Duhului Sfânt (I Cor. 6,19).În cazul în care preoții vor întâlni familii care insistă totuși pentru incinerarea trupurilor celor răposați ai lor, slujba înmormântării se va face numai înainte de incinerare.În cazul in care cineva, din neștiința sau din alte motive, îl va informa pe preot despre decesul unei persoane abia după ce trupul celui răposat a fost incinerat, nu se va mai săvârși Slujba Înmormântării, ci doar aceea a Parastasului, cu citirea Apostolului și Evangheliei.”
Declarația de presă a Mitropolitului Andreicuț din 27 octombrie 2011, cu privire la controversa ”Înhumare sau Incinerare?”
”Conform tradiţiei noastre creştine, ba chiar şi iudaice şi musulmane, morţii se înhumează şi nu se ard. Incinerarea este o practică de sorginte păgână sau hinduistă. La începuturi, Biserica s-a confruntat cu practica greco-romană, care presupunea incinerarea morţilor, şi a biruit-o.Doar odată cu secularizarea şi cu îndepărtarea societăţii Occidentale de Biserică, practica incinerării a reapărut în veacul al XIX-lea. Întâi discret, în Statele Unite, apoi în ţările din Nordul Europei şi în Marea Britanie.S-a încercat, din motive ideologice, introducerea incinerării în Uniunea Sovietică, regimul ateu de acolo, vrând să sublinieze faptul că, odată cu moartea, totul s-a terminat, inclusiv rămăşiţele pământeşti trebuie făcute să dispară.Biserica Creştină în general, şi cea Ortodoxă, în special, n-au fost de acord niciodată cu incinerarea defuncţilor. Biserica Ortodoxă a şi interzis oficierea ceremoniei religioase pentru persoanele care sunt incinerate.Dacă e să mergem pe firul istoriei, vom spune că Biserica Ortodoxă Română a luat poziţie în mai multe rânduri împotriva incinerării. Pravila de la Govora, care apărea în anul 1641 spunea în glava 378: „Să nu se ardă trupurile!”În 1923 Asociaţia generală a clericilor se opunea construirii crematoriului „Cenuşa” din Bucureşti. În 1928 Sfântul Sinod hotăra:
1) preoţii să-i prevină pe credincioşi că, dacă cineva este incinerat, Biserica îi refuză orice serviciu religios;
2) înainte de a oficia slujba înmormântării, preoţii îi vor întreba pe membrii familiei în care cimitir va fi înmormântat defunctul;
3) celor care au fost incineraţi sau urmează să fie incineraţi li se va refuza slujba înmormântării.În 1933 Sfântul Sinod a emis o Pastorală în care li se atrăgea preoţilor atenţia că, dacă vor oficia slujba înmormântării pentru cei ce urmează să fie incineraţi, vor fi deferiţi judecăţii Consistoriului disciplinar.După 1989 Sfântul Sinod a mai abordat acest subiect, în legătură cu unii preoţi indisciplinaţi care oficiau servicii religioase la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti, rămânând pe poziţia hotărârilor amintite.Biserica are raţiunile ei atunci când e vorba de respingerea incinerării. Nu e vorba că Dumnezeu, la Parusie (a doua venire a lui Hristos, n.r.) nu-i va putea învia şi pe cei incineraţi. Ci este vorba de alte considerente morale, dintre care, pe unele le trecem în revistă:1. Este vorba de a respecta cuvântul lui Dumnezeu: „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19). Acest cuvânt al Sfintei Scripturi este preluat de slujba înmormântării şi de cea a parastasului.
2. Înmormântarea mărturiseşte atât stricăciunea, cât şi preamărirea şi învierea trupurilor. Incinerarea, promovată în general de oameni nereligioşi, este o contramărturie pentru amândouă. Ar vrea să sugereze că nu este nici stricăciune a trupurilor, nici înviere a lor.
3. Ca şi grâul, trupurile sunt puse în pământ pentru a renaşte la o altă modalitate de existenţă.
4. Înmormântarea Domnului Hristos şi Învierea Sa din morţi au pentru creştini o valoare arhetipală.Să nu mai adăugăm apoi faptul că tradiţia noastră de două mii de ani are o mare valoare. Sufletul îţi cere să ai un mormânt al celor plecaţi, lângă care să te reculegi, să pui o floare, să-ţi dai seama că faci parte dintr-un şir nesfârşit de oameni minunaţi care-ţi dau încredinţarea că nu eşti suspendat într-un vid, ci faci parte dintr-un neam. Vizitarea Cimitirului Central din Cluj, de exemplu, are un efect educativ deosebit.”
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
