Baschetbalistul american Tyler Morris a fost adus de vicecampioana „U” Mobitelco în această iarnă pentru a acoperi postul de conducător de joc, considerat unul deficitar. Până la venirea sa, titularul acestui post era Claudiu Fometescu, însă pentru că “veteranul” nu a dat randamentul aşteptat, Marcel Ţenter era nevoit să improvizeze folosindu-i şi pe Branko Cuic sau Paul Chetreanu.
După câteva antrenamente, Morris a rămas la „U” Mobitelco, iar evoluţiile sale au fost apreciate încă de la început, până şi de adversari. Americanul i-a cucerit şi pe fani după primele meciuri, când în Sala Sporturilor „Horia Demian” i s-a scandat numele. Aflat în România de mai bine de o lună, Tyler Morris a acordat un interviu pentru Buzznews.ro. Americanul susţine că îi place Clujul şi că este onorat că a fost nominalizat pentru All Star Game-ul românesc.Buzznews.ro: Tyler, eşti aici de mai bine de o lună, cum te-ai acomodat în această perioadă?Tyler Morris: Pot spune că deja m-am acomodat. Îmi place oraşul şi oamenii, iar baschetul mi se potriveşte.BN: Dacă tot am ajuns la baschet, cum te-ai integrat în echipă?
TM: Cred că m-am integrat bine, nu perfect pentru că nu am avut mult timp la dispoziţie, dar lucrez intens zi de zi pentru a-mi îmbunătăţi jocul.BN: Mai sunt doar trei meciuri din sezonul regulat, mai aveţi cum să scăpaţi locul doi?TM: Nu văd de ce am pierde locul secund. Suntem foarte aproape şi ne concentrăm pe acest final de sezon regulat.BN: Sezonul trecut „U” a pierdut finala în faţa celor de la Ploieşti, vă luaţi revanşa anul acesta?TM: Nu ştiu, deocamdată mai avem trei meciuri din sezonul regulat, apoi prima rundă din play-off, semifinalele. Abordăm fiecare obiectiv pe rând.BN: Ai fost nominalizat pentru a juca în echipa Nordului la All Star Game, ce crezi?
TM: Nu ştiu cum funcţionează sistemul, dar totuşi cred că sunt de prea puţin timp în campionatul românesc pentru a putea juca la un meci-eveniment cum este acesta. Oricum, sunt onorat.BN: Ai stat în meciul cu Otopeni, iar David Lawrence a fost cel care a jucat. (“U” are în lot şase străini, din care poate folosi doar cinci într-un meci – n. red.). A făcut parte această decizie din sistemul de rotaţie?
TM: Antrenorul (Marcel Ţenter – n. red.) a hotărât că David e mai potrivit pentru această întâlnire, aşa că a evoluat el. Nu este nici un fel de problemă, îmi aştept rândul în etapele următoare.Tyler Morris a evoluat în patru partide în acest retur pentru „U” Mobitelco BT Cluj. Americanul a avut o medie de 16 minute jucate şi patru puncte reuşite pe meci.
Tyler Morris, omul care „conduce” U Mobitelco din teren
ULTIMELE ȘTIRI