„U” Cluj, doar egal cu Sportul Studențesc: 1-1

Publicat: 6 mai, 2012 10:14

Actualizat: 23 martie, 2022 06:58

Universitatea Cluj a nu a reușit să obțină sâmbătă acasă decât un egal cu Sportul Studențesc (1-1), deși au fost mai ofensivi decât oaspeții.Primul gol pe Cluj Arena a fost înscris de Vlăduț Morar, în minutul 59), însă egalarea a venit în minutul 88 printr-o reușită a lui Ghinga.Potrivit universitateacluj.ro, tehnicianul Claudiu Niculescu a început meciul în formula Bornescu – Popa, Galamaz, Abrudan, Mendy – Păcurar, Cristescu, Boștină, Cojocnean – Morar, Drăghici.Potrivit aceleiași surse, U Cluj a avut nenumăratre ocazii în prima repriză, băieții lui Niculescu trimițând balonul în bară de două ori, prin Cristescu și Morar.Riposta celor de la Sportul Studențesc a venit prin Ferfelea, însă fără efecte pe tabela de marcaj. După pauză, cele două echipe au devenit mai agresive în joc, iar primul gol a venit cu o “torpilă” de la peste 25 de metri a lui Morar.Apoi, oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 88, când Ghinga l-a învins pe Bornescu din doi metri, cu capul, după o centrare venită din flancul drept.U Cluj se menține, cel puțin până duminică seara, pe poziția a șasea în clasament. În etapa următoare, programată marți, 8 mai, “U” Cluj primește vizita celor de la CFR 1907, începând cu ora 21:30.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)

Apare un control total al statului asupra activității economice a contribuabilului, spune vicepreședintele IMM România ...

Ești patron? ANAF va ști totul despre finanțele tale datorită raportărilor SAF-T

ANAF a început să verifice sumele de bani transferate între rude și anunță că vor ...

ANAF verifica banii care sunt transferați între rude – ce urmărește?

Vicepreședintele IMM România, Dan Mureșan, apreciază că cutremurul geopolitic global va afecta și România. „Puneți-vă ...

Puneți-vă centurile: Cutremurul geopolitic global va afecta și România

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a prezentat stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește ...

Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu

Amenajarea curții la o casă nouă poate fi o provocare, dar și o oportunitate de ...

Sfaturi pentru amenajarea unei curți verzi la o casă nouă

Primarul comunei Baciu, Balázs János, anunță că au început lucrările la amenajarea unui loc de ...

Loc de joacă modern în satul Suceagu

Într-o eră în care tehnologia redefinește constant peisajele urbane și arhitecturale, stâlpii ornamentali nu fac ...

Tehnologii moderne care transformă stâlpii ornamentali
Success message!
Warning message!
Error message!