Finanțatorul U Cluj Florian Walter și-a exprimat convingerea într-o declarație acordată gsp.ro că echipa sa nu va putea juca nici în toamnă pe noua arenă de la Cluj, contruită de Consiliul Județean, pentru că lucrările nu vor fi finalizate la timp. U Cluj și-a programat următoarele meciuri pe stadionul din Mediaș. Alin Tișe îi dă replica lui Walter: ”nu mă interesează ce declară Walter, arena se face la timp”O nouă mutare locativă pentru „U” Cluj: de pe stadionul ”Cetate” al Albei, pe stadionul din Mediaș. Decizia oficiialilor a venit în urma stării deplorabile a gazonului din Alba Iulia, informează gsp.roStadionul de la Mediaş a trecut printr-un amplu proces de modernizare în această toamnă, ocazie cu care a fost schimbat și gazonul. „U” Cluj va disputa primul meci la Mediaș cu Dinamo, partidă programată pe 2 aprilie.Florian Walter se arată foarte pesimist în ce privește termenul de predare a stadionului municipal ”Cluj Arena”, care ar trebui să fie undeva în luna iunie.”Cred că nu vom putea juca nici în toamnă pe noua arena! Din semnalele mele, nu va fi gata prea curând. Nici nu are cum să fie terminat în iunie, așa cum se spunea inițial”, a declarat Walter pentru gsp.roPreședintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe a declarat în exclusivitate pentru Buzznews că nu este deloc interesat de declarațiile lui Florian Walter și că stadionul nu este pentru finanțatorul U Cluj, ci pentru oraș. ”Avem un contract ferm cu firma care construiește stadionul, iar data la care lucrarea trebuie finalizată potrivit acestui contract este 4 august 2011. În caz contrar, contractul prevede penalități”, a afirmat președintele CJ Cluj.Alin Tișe a mai spus că finanțarea pentru lucrările la stadion este asigurată integral.
„U” VA JUCA „ACASĂ” LA MEDIAȘ Walter toarnă gaz pe foc: ”Cluj Arena nu va fi gata la timp”. Alin Tișe: ”Nu mă interesează declarațiile lui Walter”
ULTIMELE ȘTIRI