Conducerea Universității Babeș-Bolyai analizează varianta reintroducerii testelor pentru admiterea la facultăte. Prorectorul Ioan Bolovan a declarat pentru citynews.ro că actuala formă de admitere, bazată pe concurs de dosare, nu este eficientă în selectarea studenţilor.„Este o preocupare la nivelul conducerii rectoratului de a ridica nivelul calitativ al studenţilor. Scrisorile motivaţionale prin care se face admiterea acum nu reprezintă un test de admitere foarte serios. O testare riguroasă, sigur, nu la nivelul la care psihic să-i inhibăm pe studenţi, cum au fost înainte admiterile acelea care îi testau deopotrivă pe părinţi, pe candidaţi şi pe cadrele didactice implicate în organizare; dar o examinare şi o admitere mai aplicată, cu teste care să facă o oarecare o ierarhizare a candidaţiilor la universitatea noastră ar fi necesară”, a arătat prorectorul UBB.De asemenea, conducerea Universității Babeș-Bolyai discută zilele acestea şi posibilitatea ca, pe viitor, la admiterea la facultate, să se ţină cont de ponderea mediilor din liceu a candidaţilor.
UBB dorește să reintroducă examenele pentru admiterea la facultăți
ULTIMELE ȘTIRI