Experţii Asociaţiei Europene a Universităţilor (EUA) şi-au încheiat raportul de evaluare a Universităţii Babeş-Bolyai, în urma vizitei efectuate în septembrie 2012. Raportul a abordat următoarele dimensiuni: procesul de predare-învăţare, cercetare ştiinţifică, servicii oferite societăţii, cultura calităţii şi internaţionalizarea.Echipa de evaluatori a purtat discuţii cu membrii conducerii UBB, dar şi cu reprezentanţii mai multor facultăţi din cadrul Universităţii. În urma acestor discuţii, experţii evaluatori au remarcat caracterul complex al universităţii, atât la nivelul structurii organizaţionale cât şi al ofertei educaţionale.Raportul de evaluare confirmă rolul proeminent pe care UBB îl are în societatea românească şi poziţia pe care aceasta o ocupă în categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie.UBB urmăreşte întărirea recunoaşterii la nivel European şi poziţionarea în clasamentele internaţionale de ierarhizare, având o strategie care vizează dezvoltarea de programe de formare pe tot parcursul vieţii şi consolidarea caracterului multicultural şi multilingvistic.În ceea ce priveşte cultura calităţii, echipa de evaluare menţionează faptul că UBB beneficiază de o infrastructură adecvată universităţilor moderne, poziţionând calitatea drept o prioritate.Evaluatorii EUA au remarcat importanţa pe care Universitatea Babeş-Bolyai o acordă dimensiunii internaţionale, fapt confirmat şi de numeroasele relaţii internaţionale, concretizate prin parteneriate şi acorduri de colaborare.
UBB evaluată pozitiv de experţii Asociaţiei Europene a Universităţilor
ULTIMELE ȘTIRI