• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • „Uioreanu a apreciat că este legal să ia bani pentru partid şi să-i folosească în interes personal” – MOTIVARE arestare

„Uioreanu a apreciat că este legal să ia bani pentru partid şi să-i folosească în interes personal” – MOTIVARE arestare

Publicat: 3 iunie, 2014 15:57
Actualizat: 23 martie, 2022 05:44

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a apreciat că este legal să ia bani pentru partid şi să-i folosească în interes personal, se arată în motivarea măsurii arestării preventive redactată de Curtea de Apel Cluj.

altera
Horea Uioreanu, pe cand era deputat
„Faptele de care sunt bănuiţi inculpaţii U.H. (Uioreanu Horea – n.red.), B.I. (Bene Ioan – n.red.) şi P.V. (Pogăcean Vasile – n.red.) sunt de natură să creeze şi să inducă opiniei publice că legea se opreşte şi nu are eficienţă faţă de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societăţii în modul în care mediul de afaceri şi cel al administraţiei publice funcţionează.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.I. şi P.V., este de observat faptul că nici în faţa procurorului, dar nici în faţa judecătorului nu au conştientizat gravitatea faptelor de care au fost acuzaţi, considerând aproape normală darea acestor importante sume de bani. Situaţia este valabilă şi în cazul inculpatului U.H., care a apreciat că este legal să ia bani pentru partid şi să-i folosească în interes personal”, se arată în motivare. 

Horea Uioreanu este citat în document. El arată că a luat bani de la Pogacean, dar nu în interes personal, ci electoral, de partid:

„Acuzele privind luarea de mită de la inculpatul P.V. sunt reale numai sub un singur aspect, adică faptul că am primit suma de 20.000 de lei în timp ce ne aflam la o nuntă în G.H., însă fac precizarea că respectiva sumă mi-a fost dată pentru a o folosi în scopuri electorale, şi nu pentru anumite facilităţi. Legat de cel de-al doilea capăt de acuzare arăt că corespunde faptului că am luat în câteva rânduri bani de la inculpatul B.I., de una, două, trei ori, dintre care îmi amintesc suma de 100.000 de lei, primită la finele anului 2012 şi încă de două ori sume mai mici, însă nu-mi amintesc data exactă.

Precizez că eu nu am condiţionat primirea acestor sume, că ele mi-au fost avansate doar pentru a le folosi în scopuri electorale şi pentru aceasta eu nu am făcut inculpatului niciun fel de servicii de natură profesională”, a declarat Uioreanu în faţa anchetatorilor, după cum reiese din motivarea magistraţilor.

Ioan Bene a făcut și el o declarație din care reiese altceva: „Arăt că nu am ţinut nicio evidenţă a sumelor pe care i le-am plătit lui U.H., însă apreciez că, în total, i-am remis acestuia undeva la 50.000 de euro sau poate chiar mai mult. Ce este consemnat în învinuirea care-mi este adusă cu privire la cuantumurile sumelor de bani ce le-am remis lui U.H. şi periodicitatea acestor remiteri pe care le-am făcut par a fi corespunzătoare cu modul în care s-au purtat lucrurile în realitate, fără să pot afirma cu titlu de certitudine.

În acest sens, mai vreau să precizez că după fiecare remitere de bani aveam o perioadă de linişte şi bună relaţie profesională după care era urmată de o nouă solicitare de remitere de bani şi eventuale boicoturi sau presiuni în derularea investiţiilor şi a contractelor ce le aveam cu instituţia judeţeană”, arata Ioan Bene, citat în documentul Curții de Apel Cluj.

Uioreanu este acuzat de procurorii anticorupție că în perioada aprilie 2013-mai 2014 „a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile, remiterea cu titlu de mită a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de Consiliul Judeţean Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri”.

Ioan Bene este acuzat că a remis în perioada octombrie 2012- martie 2014 preşedintelui CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin suma totală de 278.000 lei „pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul CJ Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de la contractul menţionat (platforma de parcare aeronave Apron 4 – n.red.), precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean.

Horea Uioreanu, Vasile Pogăcean și Ioan Bene au fost arestați preventiv joi de Curtea Apel Cluj. 

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
6 decembrie, 2023
Exproprieri pentru metrou la Cluj: lista celor 486 de imobile vizate
29 noiembrie, 2023
Veste bună pentru părinții din Baciu care au copii la grădiniță
29 noiembrie, 2023
Primarul Cătălin Cherecheș, arestat în Germania
28 noiembrie, 2023
Anca Buzoianu obține fără emoții un nou mandat de rector la UMF Cluj
17 noiembrie, 2023
Răzvan Cherecheș: UBB va organiza cursuri pentru medicii rezidenți susținute de cercetători și medici de talie mondială

MDM Group informează că 21 decembrie 2023 este ultima zi de depunere a declaratiilor si ...

Ziua limită din decembrie până la care poți plăti taxele pe noiembrie 2023

Exproprieri pentru metrou la Cluj: 486 de imobile urmează să fie expropriate în vederea construirii ...

Exproprieri pentru metrou la Cluj: lista celor 486 de imobile vizate

Profesorul și deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu a vorbit într-un interviu acordat BuzzNews.ro despre obiceiurile alimentare nefaste ...

Prof dr Achimaș-Cadariu, despre legătura dintre alimentație și cancer

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu acordat BuzzNews.ro cât rău fac medicii care taxează la privat ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu cât rău fac medicii care taxează la privat analizele pe care le fac la stat

Primăria Baciu a reușit să obțină o suplimentare de fonduri de aproape trei milioane de ...

Veste bună pentru părinții din Baciu care au copii la grădiniță

Consiliul Județean Cluj va construi peste 90 km de piste de bicicletă în Apuseni. Contractul ...

Consiliul Județean Cluj va construi peste 90 km de piste de bicicletă în Apuseni

Fugarul Cătălin Cherecheș, primar de Baia Mare, a fost prins la Augsburg în Germania, după ...

Primarul Cătălin Cherecheș, arestat în Germania

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al ...

Anca Buzoianu obține fără emoții un nou mandat de rector la UMF Cluj
Success message!
Warning message!
Error message!