Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj, îi răspunde lui Alin Tișe în polemica responsabilităților legate de totala necoordonare a proiectului centurii Apahida-Vâlcele cu cel al extinderii pistei Aeroportului Internațional Cluj, care vor sfârși prin a se intersecta.”Domnul senator (Alin Tișe, n. red.) susţine că nu a avut nici un fel de responsabilitate în elaborarea proiectului de dezvoltare a aeroportului, toate documentele fiind gestionate de conducerea aeroportului. Mai mult chiar, el mai afirmă că, în realitate, ”construirea pistei de 3,500 m nu e influenţată/afectată în nici un fel de construirea centurii, aşa cum eronat se susţine în spaţiul public”, dându-se victimă. Vreau să-i reamintesc domnului Alin Păunel Tişe că în octombrie 2010 a solicitat doamnei Anca Boagiu, ministrul transporturilor la acea data, în scris, sprijin ”cu emiterea unui aviz favorabil” pentru ”Planul Urbanistic Zonal – Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Cluj Napoca şi dezvoltare servicii în zonele aferente”. El mai preciza în adresa remisă ministerului ”că în momentul în care vor demara lucrările pentru etapa finală la obiectivul de investiţie Pista de 3500 de m, Consiliul Judeţean Cluj se angajează să facă demersurile necesare devierii parţiale a unui tronson din Varianta ocolitoare Cluj-Est înspre Apahida. Pentru prima etapă a Pistei la 2100 de metri ce urmează să fie începută în acest an, nu este necesară nici o intervenţie asupra centurii ocolitoare existente”, se mai arată în documentul citat.Precizez faptul că demersul ex-preşedintelui CJ Cluj venea ca urmare a unei adrese remisă de CNADNR care îşi declina competenţa în ceea ce priveşte avizarea acestui PUZ în favoarea Ministerului Transporturilor. După mai multe reprize de corespondenţă, Ministerul a avizat PUZ aferent primei etape de construire a pistei, respectiv la 2100 de m, cu precizarea că la momentul demarării proiectului pentru restul de 1400 de m să se revină cu soluţii care să nu afecteze centura ocolitoare”, arată președintele CJ Cluj într-un comunicat.SENATORUL ALIN TIȘE, fostul Președinte al Consiliului Județean Cluj, a transmis o replică virulentă la începutul săptămânii, în care spunea, printre altele:”Construirea pistei de 3,500 m nu e influenţată / afectată în nici un fel de construirea centurii, aşa cum eronat se susţine în spaţiul public; Încercarea unor politruci, care nu au soluţii pentru proiectele Clujului, de a discredita pe cei care au realizat proiecte pentru Cluj, este apanajul oamenilor lipsiţi de valoare şi care în lipsă de soluţii, lansează informaţii eronate în spaţiul public; Le cer acestor „purtători de geantă” ca, înainte de a lansa în spaţiul public informaţii eronate, menite să dezinformeze şi să le acopere neputinţa, să verifice temeinicia acestor informaţii” CITEȘTE MAI DEPARTE
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.