Consiliul Judeţean Cluj a fost informat astăzi de către Autoritatea Rutieră Română că operatorii de transport public de persoane intrajudeţean Fany Prestări Servicii, Ovlid Serv și GVP&Co Import Export au confirmat primirea adresei prin care ARR le comunica retragerea licenţelor pe traseele din Zona Metropolitană.
Decizia ARR de retragere a licenţelor de transport a survenit ca urmare a solicitării formulate în acest sens, încă din data de 4 martie 2014, de Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, respectiv ale Ordinului nr. 353/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local, în cazul retragerii licenţei de traseu operatorii de transport rutier sunt obligaţi să efectueze serviciul de transport pe o durată de maxim 60 de zile de la data înştiinţării.
Din dorinţa unei cât mai rapide intrări în normalitate şi pentru ca locuitorii din Zona Metropolitană Cluj să beneficieze, de îndată, de servicii de transport public de calitate, Consiliul Judeţean Cluj solicită ca cele trei societăţi comerciale în cauză să nu mai opereze traseele de transport public de persoane în cauză începând cu data de 25 aprilie 2014, impunând astfel un termen mult mai scurt decât cel permis de legislaţia în vigoare.
„Ne-am fi dorit ca retragerea licenţelor şi, respectiv, predarea traseelor în cauză către CTP să se întâmple imediat, însă pentru a nu prejudicia călătorii din Zona Metropolitană care şi-au achiziţionat, în avans, abonamente valabile până la sfârşitul lunii, am decis să permitem operarea pe aceste trasee până în data de 24 aprilie. Pentru ca transferul traseelor să nu pună probleme, iar clujenii să nu fie afectaţi în niciun fel, am luat legătura cu directorul CTP, Liviu Neag, domnia sa asigurându-mă de faptul că societatea pe care o conduce are capacitatea logistică de a prelua în exploatare traseele începând cu data de 25 aprilie 2014. De asemenea, de îndată ce vom fi informaţi în legătură cu celelalte trasee intrajudeţene, acestea vor fi predate CTP”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Traseele Fany
057 Cluj Napoca – Chinteni – Măcicaşu
080 Cluj Napoca – Săvădisla – Filea de Jos
031Cluj Napoca – Floreşti – Luna de Sus
053 Cluj Napoca – Baciu – Suceag
045 Cluj Napoca – Floreşti
046 Cluj Napoca – Floreşti – Tăuţi
047 Cluj Napoca – Floreşti Pollus Center
048 Cluj Napoca – Baciu
059 Cluj Napoca – Chinteni – Deuşu
060 Cluj Napoca – Chinteni
071 Cluj Napoca – Floreşti Cetatea Fetei
018 Cluj Napoca – Apahida – Corpadea
Traseul S.C. GVP &Co Import Export S.R.L.
055 Cluj Napoca – Coruş – Sălicea Nouă
Traseul S.C. Ovlid Serv S.R.L.
052 Cluj Napoca – Baciu – Mera