Un angajat pe poziţia de customer support vorbitor de limba germană are un salariu care variază, în medie, între 1.000 şi 1.500 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs, conform Ziarului Financiar.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: flexibilitate program part-time (normă de 4 ore, 6 ore), posibilitatea de a lucra in format work from home; program de training plătit de către companie; bonus de performanţă, bonus limba germană (nivel C1), comision din vânzări, tichete de Paşte si Crăciun, bonus decontare abonament fitness sau articole sportive, bonus acoperire costuri transport, tichete de masă şi asigurare medicala privată.