Tragedie în Zorilor. Un medic relativ tânăr a făcut infarct în timp ce se afla la volan.
O adevărată tragedie s-a petrecut joi, în cartierul Zorilor, în sensul giratoriu de lângă Spitalul de Recuperare. Un bărbat de circa 40 de ani, medic de profesie, a făcut infarct în timp ce își conducea mașina. A și făcut accident, dar asta pentru că i se făcuse rău și nu a mai putut controla automobilul. Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului și a încercat să îl resusciteze preț de o oră, dar fără succes. Bărbatul a decedat.”Un accident de circulaţie a avut loc la intersecţia străzilor Observatorului şi Viilor. Două autoturisme care tranzitau sensul giratoriu din zonă s-au ciocnit faţă-spate. Conform unor indicii, unul dintre şoferi s-ar fi simţit rău şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Urmează ca poliţiştii de la faţa locului să stabilească cu exactitate cauzele producerii incidentului”, a spus Simona Vîrci, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.