Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca lansează apelul pentru primul curs destinat voluntarilor ”Professional Volunteering”. Cursul ”Professional Volunteering” este un curs dezvoltat în cadrul proiectului cu același nume coordonat de Gemeinsam leben&lernen in Europa e.V (DE) în parteneriat cu Community Service Volunteers (UK), Dobrovolnicke Centrum o.s (SZ) și Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca (RO) în cadrul programului Erasmus +, Acțiunea Cheie 2 (Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici – Parteneriate stategice).
Cursul va avea loc în perioada 13-17 iulie 2015 având ca obiective principale să contribuie la dezvoltarea unor competențe necesare în activitățile de voluntariat, cât și să-i ajute pe voluntari să identifice oportunități de voluntariat adecvate și care să fie în concordanță cu propriile interese.
Printre temele abordate în cadrul acestui curs se află: drepturile și responsabilitățile voluntarului, oportunitățile naționale și internaționale de voluntariat, impactul voluntariatului asupra comunității locale, dinamica de grup, comunicarea și nu în ultimul rând dezvoltarea personală și profesională prin activitățile de voluntariat.
Participanții vor avea oportunitatea de a afla mai multe despre contextual general al activităților de voluntariat din România și vor învăța cum să identifice oportunitățile de voluntariat atât locale cât și internaționale. Nu în ultimul rând cursul va pune accent și pe importanța alegerii unui program de voluntariat care să se plieze pe nevoile voluntarului și va impulsiona participanții să-ți dezvolte abilități utile atunci când desfășoară o activitate de voluntariat.
Cursul este gratuit iar participanții vor avea parte de o metodologie de învățare non-formală.
Persoanele care doresc să ia parte la acest curs trebuie să fi activat sau să activeze în prezent ca voluntari, să completeze un formular de înscriere, să fie implicați în mod activ pe toată durata cursului și să aibă capacitatea ca ulterior, să folosească competențele și cunoștințele dobândite la curs.