Un șofer a provocat un accident de circulație în cartierul clujean Grigorescu, în urma căruia un pieton a fost grav rănit și două autoturisme avariate, și a fugit de la locul faptei, potrivit IPJ Cluj.
„Un conducător auto în timp ce conducea autovehiculul pe str. 1 Decembrie 1918, pe banda I-a din direcţia str. Bucium spre str. Fântanele, ajuns la intersectie cu breteaua de legatura între Calea Floresti şi str. 1 Decembrie 1918, a surprins şi accidentat pe D. Ioan, de 25 ani, din comuna Sieu, jud. Bistrita, care se deplasa pe contrasens pe banda I-a, împingând un cărucior.In urma impactului, autoturismul a virat stânga si a intrat în impact cu un alt autoturism, care circula pe banda II-a în aceeasi directie de mers, condus de G. Wolfgang, de 41 ani, din Austria.Dupa impact, conducatorul auto a abandonat autoturismul la fata locului şi a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de politie”, potrivit IPJ Cluj.Pietonul a fost grav rănit, iar cele două autovehicule au fost avariate. Valoarea pagubelor este de 9.000 lei.Șoferul vinovat de producerea accidentului a fost prins după câteva ore. T. Florin, de 32 ani, din Cluj-Napoca, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0.11 mg/l alcool pur în aerul expirat.El este cercetat acum pentru vătămare corporala din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Un șofer a accidentat grav un pieton în Grigorescu și s-a făcut nevăzut
ULTIMELE ȘTIRI