Un șofer din Zalău a adormit la volan, gest pe care îl va regreta toată viața, din cauza consecințelor.
Potrivit IPJ Cluj, un bărbat de 53 ani, din Zalau, conducea pe DN1F-E81, din direcţia localitatii Sânpaul spre municipiul Cluj-Napoca, iar când a ajuns în Baciu (la km. 6+420 m), pe fondul oboselii, a adormit la volanul autoturismului, a pierdut controlul asupra acestuia, a părăsit partea carosabilă pe partea dreaptă a sensului său de mers şi a intrat frontal într-un cap de pod.
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto şi avarierea autovehiculului, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 9.000 lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.