• Acasă
  • /
  • Lifestyle
  • /
  • Una dintre cele mai vechi cărţi din Cluj a fost clasată în fondul de tezaur VEZI CÂT VALOREAZĂ

Una dintre cele mai vechi cărţi din Cluj a fost clasată în fondul de tezaur VEZI CÂT VALOREAZĂ

Publicat: 13 iulie, 2011 16:46

Actualizat: 23 martie, 2022 07:40

O carte tipărită în limba maghiară în 1561, aflată în fondul Bibliotecii Central Univeristare (BCU) din Cluj, a fost descoperită şi clasată în fondul tezaur al patromoniului cultural naţional de către specialiştii de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cluj, informează directorul acestei instituții, Leonard Horvath. Conţinutul cărţii este una cu tentă religioasă şi are titlul „Predici după Scrisorile Sfântului Apostol Pavel către Corinhieni“, scrisă de Peter Melius Juhasz. A fost prima carte tipărită de actuala tipografie Alfoldi, din Debrecen, Ungaria. pe care este inscripţionată şi numele tipografului Huszar Gal.Este unicul exemplar cunoscut în lume dintr-o lucrare importantă pentru începuturile unei noi confesiuni religioase: cultul reformat (calvin). În consecinţă, cartea este evaluate financiar la suma de 80.000-100.000 de lei.Predicile după scrisorile Sfântului Pavel au ajuns în colecţiile speciale ale BCU prin intermediul primului fond de carte al Societăţii Muzeului Ardelean, în 1850. Cartea a fost donată Muzeului Ardelean în anii 1860-1870 de contesa Klára Rhédei, soţia baronului István Radák.În buletinul de expertiză pe baza căruia a fost propus pentru clasare expertul Ioan Chindriş, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca a consemnat următoarele: „Ne aflăm în faţa unei opere originale, realizată de o personalitate marcantă a culturii relogioase din Ungaria, Transilvania istorică şi alte zone din Europa centro-răsăriteană, ideologul confesional Melius Peter. Cartea face parte din marea literatură prozelită a Reformei de colorit calvinist din Europa“.Cartea, de aproximativ 150 de pagini, se află într-o stare de conservare excepţională, pentru vârsta de 450 de ani pe care o are, fiind pastrată în condiţii de securitate bune. Cartea este una dintre primele cărţii tipărite de acestă editură şi din oraşul Cluj-Napoca, mai precizează Leonard Horvath, directorul Direcţiei Judeţeane pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cluj.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
5 februarie, 2025
Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon
5 decembrie, 2024
Trei decenii cu Rialda la Cluj
10 octombrie, 2024
Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric
10 octombrie, 2024
TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică
25 septembrie, 2024
Cum să obții cea mai bună variantă a preparatelor culinare

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)

Apare un control total al statului asupra activității economice a contribuabilului, spune vicepreședintele IMM România ...

Ești patron? ANAF va ști totul despre finanțele tale datorită raportărilor SAF-T

ANAF a început să verifice sumele de bani transferate între rude și anunță că vor ...

ANAF verifica banii care sunt transferați între rude – ce urmărește?

Vicepreședintele IMM România, Dan Mureșan, apreciază că cutremurul geopolitic global va afecta și România. „Puneți-vă ...

Puneți-vă centurile: Cutremurul geopolitic global va afecta și România

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a prezentat stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește ...

Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu

Amenajarea curții la o casă nouă poate fi o provocare, dar și o oportunitate de ...

Sfaturi pentru amenajarea unei curți verzi la o casă nouă

Primarul comunei Baciu, Balázs János, anunță că au început lucrările la amenajarea unui loc de ...

Loc de joacă modern în satul Suceagu

Într-o eră în care tehnologia redefinește constant peisajele urbane și arhitecturale, stâlpii ornamentali nu fac ...

Tehnologii moderne care transformă stâlpii ornamentali
Success message!
Warning message!
Error message!