Liderii USL au declarat că nu susţin numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcție de premier.”Traian Băsescu continuă să trăiască în lumea sa, să servească lumea sa, continuă să nu fie în niciun fel interesat de nemulţumirea, de aspiraţiile sau de opţiunile şi drepturile de a-şi decide soarta a milioane de români”, apreciat liderul PNL, Crin Antonescu.”Am avut o consultare care cred că n-a durat 20 de minute, a fost o pură formalitate. Traian Băsescu îşi făcuse cărţile. Consultările au fost o formalitate. Ceea ce noi am solicitat astăzi, ca alegătorii români să decidă încotro mergem şi cine conduce ţara, a fost respins de Băsescu sub un pretext mincinos.Vom vota împotriva guvernului pe care Băsescu, prin gura lui Ungureanu, îl va propune. Vom vota pentru că soluţia nu este cârpeala pe care poate s-o facă Băsescu numai şi numai ca actuala coaliţie să rămână la putere, deşi este detestată de marea majoritate a românilor. Fiind în grevă parlamentară, nu vom participa la lucrările comisiilor, nici la şedinţele Parlamentului pe care le presupune investirea noului guvern.Ungureanu nu mai are de ani buni nicio legătură cu PNL şi orice trimitere la această calitate pe care a deţinut-o cu ani în urmă nu are niciun fel de întemeiere.Ungureanu este un om interesant, un om cu calităţi indiscutabile, care are tot dreptul să facă o carieră politică. În momentul în care, sfidând strada, opinia publică, Traian Băsescu vine şi ia un şef al serviciilor secrete şi-l pune să conducă un guvern de marionete, în acest moment este foarte clar că războiul nostru cu Băsescu şi clica lui e un război, din punct de vedere politic, pe viaţă şi pe moarte”, a conchis Crin Antonescu.Victor Ponta, liderul PSD, a întărit spusele partenerului de opoziție: ”Nu vom sprijini acest guvern. În continuare ne vom pregăti, ca opoziţie, pentru proiecte alternative.”
USL nu votează Guvernul Ungureanu: ”Războiul nostru cu Băsescu şi clica lui e un război, din punct de vedere politic, pe viaţă şi pe moarte”
ULTIMELE ȘTIRI