În Germania climatul de afaceri a continuat să se amelioreze în februarie, evoluţie care exprimă premise de accelerare pentru prima economie a Europei pe termen scurt, scrie SSIF BROKER.Indicatorul calculat de Centrul de Cercetare Economică IFO a crescut de la 110,6 p. în ianuarie la 111,3 p. în februarie, nivelul maxim din vara anului 2011 (piaţa anticipa un nivel de 110,5 p.). Cu toate acestea, se notează divergenţa între situaţia curentă (în creştere de la 112,4 p. în ianuarie la 114,4 p. în februarie) şi perspective de evoluţie pe termen scurt (în scădere de la 108,9 p. în ianuarie la 108,3 p. în februarie).Titlurile europene au crescut în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, pe fondul dinamicii unor indicatori macroeconomici, dar şi a informaţiilor din sfera companiilor. Indicele pan-european Dow Jones Stoxx 600 a urcat cu 0,6%, până la 338,19 p., în timp ce indicele EuroStoxx 50 s-a apreciat cu 0,8%, până la 3 157,31 p.. Indicii FTSE 100, DAX 30 şi CAC 40 au consemnat ritmuri de creştere de 0,4%, 0,5%, respectiv 0,9%. Se notează dinamica titlurilor Scania (+32%), evoluţie determinată de oferta de preluare lansată de Volkswagen.De asemenea, companiile Dixons şi Carphone Warehouse au urcat cu 6,7%, respectiv 8,8%, pe fondul discuţiilor de fuziune. Cotaţiile Vivendi s-au apreciat cu 2%, în timp ce acţiunile Altice au crescut cu 4,1%, pe fondul perspectivelor de încheiere a unui parteneriat. Totodată, titlurile Bunzl au urcat cu 6,9%, după comunicarea rezultatelor financiare trimestriale. Nu în ultimul rând, creşteri au consemnat şi companiile din sectorul bancar (1,5%): Santander (1,4%), Societe Generale (1,4%), Intesa Sanpaolo (1,8%), BBVA (1,9%).Pe de altă parte, cotaţiile PostNL au scăzut cu 20%, pe fondul evoluţiei nefavorabile a rezultatelor financiare anuale. De asemenea, acţiunile HSBC au pierdut 2,8%, după comunicarea rezultatelor financiare trimestriale. Totodată, cotaţiile RSA Insurance s-au depreciat cu 3,7%, pe fondul planurilor de majorare a capitalului. Nu în ultimul rând, scăderi au consemnat şi următoarele companii din indicele EuroStoxx 50: Unibail-Rodamco (0,1%), Schneider (0,3%), Generali (0,4%), BMW (0,8%) şi VW (3%).
Vești bune pentru GERMANIA: Climatul de afaceri s-a ameliorat, cu premise de accelerare a economiei
ULTIMELE ȘTIRI