Cel mai spectaculos nod rutier din România, parte a lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda va face legătura între autostrăzile A10 şi A3, precum şi cu DN1.
Nodul de la Turda este prevăzut cu 6 bretele şi va face joncţiunea atât cu Autostrada Transilvania (A3), cât şi cu DN1. Bretelele care fac legătura cu A3 vor avea 2 benzi, iar cele care leagă A10 de DN1 câte o singură bandă. Nodul rutier este parte componentă a lotului 4 din autostrada lungă de 70 de km.
Imaginile au fost postate de cei de la Asociația Pro Infrastructura, care au scris: „După îndelungi tergiversări și blocaje birocratice, plantația de Paulownia din nodul Turda este istorie. Cel mai spectaculos nod rutier din România, parte a lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda (constructor Porr), a intrat acum în linie dreaptă.
Conform surselor noastre, și ultimul blocaj major de pe acest lot este aproape de a fi eliminat, CNAIR și constructorul stabilind condițiile pentru implementarea soluției tehnice pentru zona Lacului Stejeriș.
Prin urmare, în acest moment, toate semnalele pe care le avem indică lunile octombrie-noiembrie 2017 pentru finalizarea acestui lot. Așadar, la finalul toamnei, vom avea conexiune directă pe autostradă între localitățile Aiud și Turda pentru că va fi dat în folosință și lotul 3 al Autostrăzii A10 (constructor Tirrena Scavi).
Cu alte cuvinte, vom putea circula pe autostradă neîntrerupt de la Cluj-Napoca (Gilău) și până la Aiud, eliberând DN1 de traficul infernal dintre aceste două orașe.”