Astronautul britanic Tim Peake a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) în doar şase ore, timp în care un clujean abia parcurge pe calea ferată jumătate din distanța către București, un drum de circa 11 ore, timp în care, astronautul aproape are reuși să revină acasă.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.
Tim Peake este un fost pilot de elicopter în vârstă de 43 de ani care a decolat ieri de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, aflat sub administraţia Federaţiei Ruse.
Alături de astronaut au mai plecat în misiune un rus şi un american. Cei trei se vor întoarce pe Pământ până în iunie 2016.
ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.