Strada Horea din Cluj-Napoca a fost transformată într-un râu, în urma ploii torențiale de marți, 9 august. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj s-a mobilizat pentru a-i ajuta pe clujenii ale căror case au fost inundate.
Pompierii au fost prezenți concomitent pe străzi din Cluj-Napoca, dar și din Florești. Probleme s-au raportat pe străzile Cireșilor, Craiova sau Ion Popescu Voitești din Cluj-Napoca. De asemenea, s-a lucrat pentru scoaterea apei de pe străzile Porii, Urușagului sau Florii din comuna Florești. În majoritatea cazurilor au fost intervenții la garaje și subsoluri inundate. Pe teren s-au aflat pompierii de la Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca, respectiv de la Punctul de Lucru Florești.