O serie de proteste împotriva folosirii și exploatării animalelor în circuri vor avea loc la Cluj in urmatoarea perioada. Sunt organizate pana pe 26 martie la Club Transilvania (Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 41).
Scopul acestei manifestări este de a atrage atenția asupra felului în care sunt tratate, mai exact exploatate animalele în circuri, de la felul în care sunt luate din habitatul lor natural, până la dresarea, chinuirea și torturarea lor pentru a fi compliante la tehnicile de divertisment pe care sunt obligate să le realizeze.
Organizatorii protestelor arata ca printre practicile de antrenament crude, inumane, de dresare, se numără: luarea puilor din familiile lor pentru a le induce frica de oameni de mici și a-i ” imuniza”, ținerea lor în cuști metalice fără spațiu suficient de mișcare, bătăi sistematice aplicate pentru a-i face să execute anumite mișcări nenaturale lor ( ex. puii de urs sunt învățați să stea în picioare legându-li-se lanțuri de gât care să nu le permită să stea în patru labe, altfel se sufocă, elefanții sunt dresați cu un anume instrument special pentru dresarea elefanților care are două margini ascuțite) etc.
De asemenea, se poate observa liber cum în timpul unui spectacol de teatru, animalele sunt continuu sancționate cu diverse ustensile pentru a nu devia de la cursul prestabilit al spectacolului, prin urmare nu sunt departe de a trăi ca niște sclave pentru profit.
Ce revendicari au organizatorii protestului:
1. Cerem Circului Nemeth să renunțe la animale în spectacolele lor (Circul Nemeth va veni curand la Cluj)
2. Interzicerea primirii de spectacole de circuri cu animale în Cluj
3. Atragerea atenției și conștientizarea felului în care sunt tratate și exploatate animalele pentru divertismentul oamenilor în circuri
Tari care au interzis circul cu animale
Unele din țările care au interzis circurile cu animale: Cipru, Grecia, Malta, Bolivia (au interzis total national animalele în circuri) Austria, Bosnia and Herzegovina, Croatia, Slovenia, Columbia, Costa Rica, El Salvador, Panama, Paraguay, Peru, Singapore, Israel and Mexico (au interzis national animalele sălbatice în circuri), urmând ca Belgia, Bulgaria, Irlanda, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Portugalia, Suedia, India, Ecuador, Estonia, Ungaria, Polonia, Norvegia, Spania, UK, USA, Canada, Argentina, Brazilia, Chile și Australia să interzică majoritatea animalelor sălbatice, a unor anumite specii, a animalelor locale, a animalelor sălbatice nou-născute sau înterziceri locale (vezi aici si aici).
La ora actuală doar în București este interzis circul cu animale în România.
„Dorim să scoatem la lumină toate aceste moduri de dresare a animalelor în circuri absolut macabre. Nu putem tolera cruzimea față de animale în orașul nostru! Vă invităm să vă alăturați luptei noastre și împreună să oprim exploatarea animalelor!”, scriu organizatorii si recomanda un film edificator:
Calendarul protestelor organizate între 17-26 martie 2017, la Club Transilvania, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 41:
Joi: 16/3/2017 17:00-18:00
Vineri: 17/3/2017 17:00-18:00
Sâmbătă: 18/3/2017 14:00-15:00 și 17:00-18:00
Duminică: 19/3/2017 10:00-11:00 și 14:00-15:00
Miercuri: 22/3/2017 17:00-18:00
Joi: 23/3/2017 17:00-18:00
Vineri: 24/3/2017 17:00-18:00
Sâmbătă: 25/3/2017 14:00-15:00 și 17:00-18:00
Duminică: 26/3/2017 10:00-11:00 și 14:00-15:00