Violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Eduard Kunz vor concerta duminică, 21 aprilie, de la ora 19.00 în Sala Auditorium Maximum a UBB, în cadrul evenimentului „Note de primăvară” organizat de Asociația culturală „Notes&Ties”.Organizatorii spun că cei doi muzicieni de calibru ai României tocmai s-au întors după o mai mult decât fructuoasă carieră în Europa şi în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio.Cei doi interpreţi au revenit în România, unde se implică constant în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică înţelegând totodată că neconvenţionalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovaţie este cheia
pentru a atinge publicul larg.Expoziția Peisaj Minunat a tânărului artist MATEI AGACHI, acompaniază concertul “Note de primăvară” într-o notă muzicală, deoarece tablourile expuse ne dezvăluie percepția artistului asupra muzicii și a celor ce au compus-o: “Lucrările mele sunt o îmbinare între sunetele și armoniile muzicii clasice și culorile picturii.Prin aceste picturi putem vizualiza muzica asa cum am perceput-o eu și reprezintă portrete abstracte ale celor care au compus. Muzica este o sursă de inspirație nesfârșită și împreună cu pictura sunt legate interdisciplinar.” (Matei Agachi)Program:Igor Stravinski – Suita Italiana
Dmitri Sostakovici – 4 preludii op. 34
Serghei Prokofiev – 5 melodii op. 35
Piotr Ilici Ceaikovski – Meditatie op. 42
Piotr Ilici Ceaikovski – Melodie op. 42 nr. 3
Piotr Ilici Ceaikovski – Valse Scherzo op. 23
Locuri în sală: 800Biletele se pot cumpăra în Polus Center, Librăria Cărturești, Agenția teatrală de bilete și Casa de Cultură a Studenților. Bilete vor fi puse la dispoziție și în seara evenimentului (în limita locurilor disponibile), cu o
jumătate de ora înaintea începerii, la locul desfășurării concertului.Preț bilet: 40 leiDESPRE ALEXANDRU TOMESCUUn om. O vioară. Aceste două coordonate sunt suficiente pentru a crea un Univers. Iar când omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naşte un Univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare şi densitate sonoră, toate menite să subjuge publicul aflat în sală.Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui. A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice.Întradevăr, de când a revenit în ţară, după studii în Elveţia cu Tibor Varga şi Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru a dorit să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora. După o mai mult decât fructuoasă carieră realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. A înţeles că neconvenţionalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovaţie
este cheia pentru a atinge publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius întro staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier.A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici.Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale
sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI, ce surse îi hrănesc inspiraţia şi de ce muzica clasică merită o şansă.Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007 a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte.
În încheiere – un citat relevant, care deși se referă la un singur concert pe care Alexandru Tomescu l-a susținut în Noua Zeelandă, poate fi extins la întreaga sa carieră: „Alexandru Tomescu scoate o muzică nemaipomenită din Capriciile de Paganini, evidențiind contraste, lasând fiecare frază să trăiască şi să respire.M-am aşteptat la o seară cu şampanie spumoasă, însă Alexandru Tomescu a servit whiskey”. (David Larsen – Metro magazine, Noua Zeelandă).DESPRE EDUARD KUNZ
Numit printre primii zece mari pianişti de mâine de către BBC Music Magazine, Eduard Kunz a apărut pe mari scene internaţionale, precum Royal Albert Hall, Wigmore Hall (Londra), Louvre (Paris), Concertgebouw (Amsterdam) sau
Winterthur (Barcelona). A concertat alături de cele mai importante filarmonici din Anglia, ca BBC Symphony Orchestra sau Royal Scottish National Orchestra, dar şi de Deutsches Symphonie-Orchester din Berlin, Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, Orchestre national du Capitole de Toulouse, cu dirijori precum Tugan Sokhiev, Christian Mandeal, Edward Gardner, Gerard Schwarz, Alejandro Posada, Andrés Orozco-Estrada sau David Angus, printre alţii.Născut in Rusia, absolvent al Conservatorului Ceaikovsky din Moscova şi al Royal Northern College of Music din
Manchester, Eduard Kunz este câştigator a treisprezece premii întâi la competiţii internaţionale, precum Concursul
Internaţional George Enescu de la Bucureşti, Concursul Internaţional din New Orleans, Concursul Internaţional de Pian
Paderewski din Varşovia, Concursul Internaţional Grand Konzerteum din Atena, sau Concursul Internaţional Horowitz din Kiev. Alte premii obţinute sunt: Premiul Juriului la cel mai mare concurs internaţional de pian – Van Cliburn din Texas, medalia de argint obţinută de la The Worshipful Company of Musicians in London şi premii de la diverse fundaţii internaţionale, fiind, totodată, laureat al Festivalului Verbier şi numit Artist al Noii Generaţii de către BBC3.CINE ESTE MATEI AGACHINoul val de tineri artiști plastici ai școlii clujene se bucură de prezența tânărului și talentatului pictor Matei Agachi, a cărui evoluție artistică s-a desfășurat în instituțiile de prestigiu ale Clujului.Absolevnt al Liceului de arte plastice „Romulus Ladea”, specialitatea Design ambiental, Matei Agachi și-a continuat studiile de licență la Universitatea de Arte și Design, iar studiile de masterat în cadrul Universității Babeș-Bolyai. În prezent este doctorand la secția Pictură din cadrul Universității de Arte și Design Cluj-Napoca.Încă din anul 1997 a luat parte la expoziții de grup în cadrul unor evenimente desfășurate atât în România, cât și în străinătate: expoziţia taberei din “Petroşani-Castelul Corvineștilor” (2005), expozitia de grup “Europa Artium” (2006), expozitie de grup “Zilele artei bizantine” (2008, 2009, 2010) – Cluj-Napoca, expozitie de grup “Monahul de la Rohia” (2009) – Baia-Mare, expozitie de grup “Etat d’esprit”, Galerie des Halles Saint-Francois, Quimper (2012) – Franța, expozitie de grup “Grafic Poetry”, Galeria Odeon (2012) – București.Anul 2011 marchează prima sa expoziție personală, intitulată “GENESIS 4.8” la Galeria Casa Artelor (Cluj-Napoca). Un an mai târziu apare din nou într-o expoziție personală, “Monade”, desfășurată în Cafeneaua Papillon (Cluj-Napoca).
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.