Voluntari sau prost plătiţi?

Publicat: 7 iulie, 2011 10:01

Actualizat: 23 martie, 2022 18:02

„Cei mai mulţi medici vor face voluntariat în spitale, în perioada concediului fără plată”, a afirmat în repetate rânduri preşedintele Colegiului Medicilor, încă din 2009.Referindu-se la situaţia medicilor de familie în 2011: „40 la sută nu vor putea supravieţui profesional până anul viitor cu actualele norme, care îi obligă să facă muncă voluntară pentru pacienţi.”
„Armata Română angajează peste 1.800 de soldaţi şi gradaţi voluntari. Acestea sunt doar câteva afirmaţii şi titluri vehiculate în mass-media în ultimii ani cu privire la voluntariat. Se face frecventă referire la munca „voluntară”, însă cel mai adesea în contexte aflate în total dezacord cu însăşi definiţia conceptului de voluntariat: „o activitate desfăşurată în folosul comunităţii, fără a urmări o recompensă financiară, din proprie iniţiativă şi fără nici un fel de constrângeri”.Munca prost plătită, neplatită sau platită cu întârziere, mai ales în contextul recentelor tăieri salariale, e adesea prezentată ca fiind echivalentă cu a face voluntariat. Nimic mai fals! Alteori, comparaţiile cu munca patriotică – departe de a fi prestată din proprie iniţiativă şi fără constrângere – nu mai contenesc. Angajarea în armată, în ciuda remuneraţiei pe care o implică, utilizează cuvântul „voluntar”. În aceste vremuri tulburi din punct de vedere economic se vehiculează ideea că am fi până la urmă cu toţii voluntari, mai de voie, de nevoie. Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat vă provoacă la o rubrică de dezbateri pe o temă care ne priveşte sau ar trebui să ne privească pe toţi: implicarea în dezvoltarea comunităţilor noastre prin voluntariat. Fără constrângeri, fără interese meschine, fără comparaţii cu munca patriotică, ci aşa cum o fac sutele de oameni – tineri şi seniori deopotrivă, care îşi investesc o parte din timpul, talentul şi energia lor în proiecte comunitare. Tu ce părere ai, ce înseamnă de fapt a fi voluntar? Ce înseamnă pentru tine „în folosul comunităţii”? Aşteptăm mai jos votul si comentariile tale pe această temă!

Click Here for PollOnline Survey
Conjoint Analysis
| Polls
| Mobile Surveys| Feedback Tab
View MicroPoll

Această rubrică face parte din proiectul „VOLuntari Activi în România şi Europa” – derulat de Pro Vobis-Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu A.R.T. Fusion şi Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca şi finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune. Proiectul îşi propune să informeze cu privire la voluntariat în general şi Serviciul European de Voluntariat în mod special (www.voluntareuropean.ro).

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
29 noiembrie, 2023
Veste bună pentru părinții din Baciu care au copii la grădiniță
29 noiembrie, 2023
Primarul Cătălin Cherecheș, arestat în Germania
28 noiembrie, 2023
Anca Buzoianu obține fără emoții un nou mandat de rector la UMF Cluj
17 noiembrie, 2023
Răzvan Cherecheș: UBB va organiza cursuri pentru medicii rezidenți susținute de cercetători și medici de talie mondială
10 noiembrie, 2023
Rectorul Daniel David: Microsoft, UiPath sau NTT Data, printre marile companii care lucrează strâns cu UBB

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu acordat BuzzNews.ro cât rău fac medicii care taxează la privat ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu cât rău fac medicii care taxează la privat analizele pe care le fac la stat

Primăria Baciu a reușit să obțină o suplimentare de fonduri de aproape trei milioane de ...

Veste bună pentru părinții din Baciu care au copii la grădiniță

Consiliul Județean Cluj va construi peste 90 km de piste de bicicletă în Apuseni. Contractul ...

Consiliul Județean Cluj va construi peste 90 km de piste de bicicletă în Apuseni

Fugarul Cătălin Cherecheș, primar de Baia Mare, a fost prins la Augsburg în Germania, după ...

Primarul Cătălin Cherecheș, arestat în Germania

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al ...

Anca Buzoianu obține fără emoții un nou mandat de rector la UMF Cluj

Aeroportul Internaţional Cluj a înregistrat trei milioane de pasageri într-un an, pentru prima dată în ...

Premieră la Aeroportul Internațional Cluj: 3 milioane de pasageri într-un singur an

Opera Națională Română Cluj-Napoca anunță desfășurarea unui turneu de mare amploare al Ansamblului de Balet, ...

Ansamblul de balet al Operei Naționale Române Clujene într-un turneu de amploare în Spania

Replica la scară 1:1 a modelului Lamborghini Sián FKP 37, construită în nici mai mult, ...

Lamborghini Sián FKP 37 construit în mărime naturală din piese LEGO la Cluj
Success message!
Warning message!
Error message!