VREME SURPRIZĂ în prima parte din OCTOMBRIE

Publicat: 6 octombrie, 2014 12:55
Actualizat: 23 martie, 2022 05:35

VREME SURPRIZĂ în intervalul 6-19 octombrie! Agenția Națională de Meteorologie a făcut o prognoză pe baza estimării realizate folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. 

În TRANSILVANIA, marţi, 7 octombrie, media regională va fi de 13…14 grade. Apoi, până în jurul datei de 16 octombrie, procesul de încălzire treptată va determina înregistrarea unor valori diurne mult mai ridicate decât cele climatologic specifice periodei, de la 20 la 23 de grade, cu o uşoară răcorire la sfârşitul intervalului.

Minimele nocturne vor fi în general apropiate sau chiar peste cele caracteristice perioadei din an, media regională fiind estimată la valori între 6 şi 9 grade. În zonele depresionare vor fi totuşi valori mai modeste, în special la mijlocul primei săptămâni.

În jurul datei de 7 octombrie ploile se vor semnala pe spaţii relativ extinse, apoi probabilitatea de ploaie va fi destul de redusă, exceptând zilele de 14-15 octombrie când sunt de aşteptat ploi slabe. 

LA MUNTE, vremea va fi răcoroasă la începutul intervalului, în special în zilele de 7 şi 8 octombrie, când media maximelor diurne va fi de 7…10 grade. Apoi, temperaturile vor creşte de la o zi la alta, până la o medie de 14 la 16 grade, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod obişnuit.

În privinţa regimului termic nocturn se remarcă aceeaşi tendinţă de creştere uşoară şi treptată a temperaturilor către mijlocul lunii, de la o medie de 1…4 grade în primele zile spre valori de 6 la 9 grade. O răcorire a vremii este estimată şi pentru sfârşitul intervalului de prognoză.

Precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse în jurul datei de 7 octombrie, după care va urma o perioadă cu probabilitate redusă de precipitaţii, exceptând data de 14 octombrie când acestea se pot semnala local. 

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
20 septembrie, 2023
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
15 septembrie, 2023
Rupere de nori la Cluj: 40 de litri pe metru pătrat, canalizarea a cedat
12 septembrie, 2023
Șefa ISJ Cluj despre consumul de droguri din școli: Pliculețe introduse prin gard, poliția nu poate percheziționa dealeri fără mandat
8 septembrie, 2023
S-a dat startul lucrărilor la drumul expres care va lega DN1 din zona Tureni de Autostrada Transilvania
30 august, 2023
Testări gratuite pentru cancerul de sân și cel de col uterin, la Cluj Arena

De la 1 octombrie 2023, salariul minim brut va fi majorat de la 3.000 lei ...

Feneșan, Consiliul Național al IMM-urilor, despre majorarea salariului minim: Se vor închide firme

Prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Augustin Feneșan, critică protestele ...

Augustin Feneșan critică protestele bugetarilor „afectați” de reducerea privilegiilor: Noi ca mediu de afaceri nu protestăm chiar dacă vom plăti cu 300% mai mult impozit pe venit

Dacă te consideri o persoană ambițioasă, care iubește să își gestioneze singură timpul și îți ...

Viața de angajat nu este pentru tine? Descoperă aici idei de afaceri prin care poți avea succes

Judecătorul clujean Cristi Danileț a afirmat în emisiunea Punctul Critic moderată de Raul Chiș că ...

Cristi Danileț, judecător: MCV trebuia menținut și înăsprit în cazul României, nu eliminat

Cum depistezi la timp cancerul? Întrebarea preocupă foarte mulți români iar un răspuns extrem de ...

Cum depistezi la timp cancerul? Răspunde chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
FLORIN ESTEFAN la PUNCTUL CRITIC: Opera Națională Română din Cluj își începe sâmbătă noua stagiune și anunță că a primit teren pentru un nou sediu

Cluj Symphony Experience vine în weekend cu un program spectaculos: Subcarpați, Alternosfera și Cargo, acompaniați ...

Subcarpați, Alternosfera și Cargo, acompaniați de Filarmonica de Stat Transilvania, la Cluj Symphony Experience
Success message!
Warning message!
Error message!