În data de 22 noiembrie 2012, la sediul Penitenciarului Gherla, a fost organizată o întâlnire de lucru cu tema „principiul egalităţii şanselor şi posibilităţile de ocupare pentru persoanele aflate în detenţie”, la care au participat 37 de persoane private de libertate.Întâlnirea a fost coordonată de un reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi face parte din proiectul „Pregătire TIC la standarde europene în sistemul penitenciar românesc” POSDRU/ 96/ 6.2/S/60031 care a obţinut finanţare prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.2 „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.Obiectivele proiectului urmaresc în primul rând instruirea în domeniul IT a persoanelor private de libertate (Equal Skills/ECDL Start), precum şi a personalului din sistemul penitenciar (ECDL Start/Complet).
Workshop în domeniu IT pentru deținuții de la Gherla
ULTIMELE ȘTIRI